Bugetele pentru educaţie din UE au căzut victime crizei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Verba volant, scripta manent

Bugetele pentru educaţie din UE au căzut victime crizei

Monden 22 Martie 2013 / 00:00 402 accesări

IMPACT DISTRUGĂTOR UE se confruntă cu o rată a şomajului record în rândul tinerilor, iar situaţia este cu atât mai gravă cu cât între anii 2011-2012 şi bugetele pentru educaţie au fost reduse în opt state membre, în timp ce în altele, printre care şi România, tendinţa a variat, potrivit unui studiu de evaluare a impactului crizei economice asupra finanţării sistemelor de educaţie. Tăieri mai mari de 5% au fost aplicate în Grecia, Italia, Lituania, Portugalia şi Ungaria, în timp ce în Estonia, Polonia, Spania şi Marea Britanie (Scoţia), bugetele au suferit reduceri între 1 şi 5%. În schimb, cinci ţări - Austria, Danemarca, Luxemburg, Malta, Suedia - şi regiunea flamandă a Belgiei au crescut cu peste 1% cheltuielile pentru educaţie. Germania şi Olanda nu au oferit date pentru 2011-2012. În alte state, tendinţele au variat, unele majorând bugetele într-un an, dar micşorându-l în următorul sau invers. Comunitatea valonă din Belgia, Cipru, Letonia, Finlanda, Franţa, Irlanda, Slovenia, Marea Britanie (Ţara Galilor) şi viitorul stat membru Croaţia au crescut bugetele destinate educaţiei în 2010-2011, dar le-au redus în 2011-2012. Într-o situaţie inversă s-au aflat Bulgaria, Cehia, România şi Slovacia.

”Sunt vremuri dificile pentru bugetele naţionale, însă avem nevoie de o abordare consecventă a investiţiilor publice în educaţie şi formare, pentru că aceasta este cheia pentru viitorul tinerilor şi pentru o relansare economică sustenabilă pe termen lung. Dacă statele membre nu reuşesc să investească în mod corespunzător în modernizarea educaţiei, vom rămâne în urma competitorilor noştri globali şi ne va fi mai greu să combatem şomajul în rândul tinerilor”, a comentat comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Androulla Vassiliou.

PERSONALUL DIDACTIC, CEL MAI AFECTAT Studiul, realizat pentru Comisia Europeană de reţeaua Eurydice, a analizat finanţarea la toate nivelurile de învăţământ, de la preşcolar la terţiar, în 35 de sisteme naţionale şi regionale. Raportul arată că în 2011 şi 2012, salariile şi alocaţiile profesorilor au fost reduse sau îngheţate în 11 state (Bulgaria, Croaţia, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Ungaria). Salariile profesorilor reprezintă peste 70% din bugetele pentru educaţie. Aceste tăieri s-.au concretizat în reduceri ale personalului didactic în zece state (Bulgaria, Cipru, Estonia, Franţa, Italia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Portugalia, România). Alături de impactul crizei economice, un alt factor în tăierile de personal a fost şi reducerea numărului de elevi/studenţi. În schimb, într-o notă mai optimistă, în 18 state s-au majorat fondurile destinate instruirii profesorilor.

În majoritatea ţărilor, ajutoarele publice acordate elevilor şi studenţilor - burse, credite şi alocaţii familiale - nu au fost afectate în 2011 şi 2012. Opt state membre (Austria, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia) oferă sprijin financiar persoanelor şomere sau cu calificare redusă, pentru a-şi creşte acest nivel.



12