Bugetul Apărării a fost suplimentat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul Apărării a fost suplimentat

Justiție 16 Octombrie 2014 / 00:00 666 accesări

Bugetul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a fost suplimentat de Guvern cu 100 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, prin hotărâre aprobată în şedinţa de ieri a Executivului, potrivit Mediafax. Surse guvernamentale au declarat că suplimentarea are în vedere "cheltuieli curente" ale instituției. Guvernul nu a obţinut acordul Comisiei Europene pentru ca deficitul bugetar să fie majorat cu fonduri alocate Apărării şi continuă negocierile în acest sens cu oficialii de la Bruxelles, soluţia găsită la acest moment fiind suplimentarea Fondului de rezervă cu bani destinaţi inclusiv acestui domeniu. "Încă discutăm cu cei de la Comisia Europeană şi, în momentul în care vom avea acest acord, vom da mai mulţi bani la Apărare şi vor fi consideraţi peste deficitul structural", declara, la finele lunii septembrie, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.

Prin a doua rectificare bugetară din acest an, Ministerul Apărării a primit 140,8 milioane lei, pentru cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a unităţilor militare, operaţionalizarea şi menţinerea în funcţiune a Formaţiunii medicale de tip ROL 2 precum şi pentru plata integrală a avionului C27 J SPARTAN nr.6, iar suma de 682 de milioane de lei a fost adăugată în Fondul de rezervă al Guvernului, pentru "intervenţii urgente". Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR s-au aflat, în urmă cu o lună, la Bruxelles, pentru evaluarea acordului cu FMI, CE şi BM, discuţiile având loc în premieră în afara ţării.



12