R. Moldova intră în 2011 fără un buget aprobat, din cauza situaţiei politice din această ţară, iar bugetul pentru anul viitor ar putea fi votat în Parlament abia către lunile martie-aprilie, potrivit ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţă. Parlamentul de la Chişinău a fost dizolvat la finele lunii septembrie, iar noul legislativ, format după alegerile parlamentare, se va întruni în prima şedinţă abia la 28 decembrie, care ulterior urmează să-şi aleagă conducerea, după care să învestească noul guvern care să elaboreze proiectul bugetului pentru 2011, după care să-l prezinte Parlamentului, care trebuie să-l voteze în trei lecturi. “Într-o variantă optimistă, cu un Parlament funcţional care să poată numi guvernul, bugetul pe 2011 va fi aprobat în martie-aprilie”, a declarat ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă. Potrivit lui, lipsa unui buget aprobat pentru 2011 nu reprezintă o problemă mare şi nu are de ce să creeze o situaţie de incertitudine, inclusiv pentru companii, deoarece regulile fiscale nu se schimbă. Ministrul Finanţelor mai susţine că până la aprobarea noului buget, rămâne în vigoare cel aprobat pentru 2010, care prevede la capitolul venituri circa 15,2 miliarde lei (aproape un miliard de euro), iar la cheltuieli - 19,3 miliarde lei (1,2 miliarde de euro). Pe parcursul acestui an au fost înregistrate supravenituri de peste jumătate de miliard de lei.
Între timp, liderii Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Democrat (PD) şi Partidului Liberal (PL) din R. Moldova s-au întâlnit pentru a discuta pe tema unei împărţiri a funcţiilor într-un viitor guvern. Luni, liderii celor trei partide au declarat că discuţiile despre principii şi valori s-au încheiat şi că lucrurile devin din ce în ce mai clare. Liderul PD, Marian Lupu, a confirmat informaţiile potrivit cărora s-ar fi întâlnit ieri cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, dar a refuzat să furnizeze mai multe informaţii. Rugat să comenteze întâlnirea celor doi, preşedintele PLDM, Vlad Filat, le-a urat succes.