Bugetul pe 2013 a trecut de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbateri încheiate

Bugetul pe 2013 a trecut de Parlament

Politică 08 Februarie 2013 / 00:00 386 accesări

VOT Este oficial! România are buget pe 2013. După trei zile de dezbateri intense în plenul reunit al Parlamentului, ieri, 309 deputaţi şi senatori au fost de acord cu viziunea financiară pe acest an a Guvernului Ponta. Pe de altă parte, alţi 108 aleşi, parlamentarii PDL şi PP-DD, au votat împotriva proiectului de buget pentru acest an. O situaţie aproape similară s-a înregistrat şi în cazul bugetului asigurărilor sociale, care a fost aprobat cu 310 voturi „pentru”. Chiar dacă nu a reuşit să împace pe toată lumea, bugetul de stat pe 2013 întocmit de Guvern pare să fie unul echilibrat, care respectă promisiunile făcute de USL în campania electorală. Adică, Executivul a ţinut cont şi de reîntregirea salariilor şi indexarea punctului de pensie. Prezent ieri în plenul Parlamentului, premierul Victor Ponta a declarat că nu este un buget perfect, dar e cel mai bun pe care ţara poate să-l aibă astăzi. El a adăugat că speră ca, anul viitor, România să aibă un buget mai bun. De asemenea, premierul s-a declarat mulţumit de adoptarea bugetului de stat în Parlament. „Acum trebuie să avem grijă să cheltuim banii cât mai bine, să mai facem economii, pentru că sunt zone de unde putem face economii, chiar şi din actualul buget, iar la prima rectificare, care nu poate să aibă loc înainte de luna iulie, să reparăm acolo unde este de reparat”, a spus prim-ministrul.

ECHILIBRU Referitor la votul de ieri din Parlament, deputatul PNL de Constanţa Gheorghe Dragomir consideră că, pe termen scurt, viziunea strategiei fiscal-bugetare a USL este de a concilia nevoia de consolidare fiscală, prin asigurarea unor echilibre macroeconomice sustenabile, cu nevoia de relansare şi de creştere economică. „Bugetul pe anul în curs este unul al responsabilităţii şi disciplinei financiare”, a afirmat Dragomir. De asemenea, parlamentarul liberal spune că bugetul pentru 2013 este unul realist. „Bugetul pe 2013 lasă în urmă reţeta austerităţii şi adoptă filosofia dezvoltării economice. În consecinţă, prin bugetul din acest an, USL promovează o politică a interesului public în care contează, în primul rând, nevoile comunităţilor”, a conchis parlamentarul. La rândul său, vicepreşedintele Senatului Nicolae Moga (PSD) a considerat că bugetul din acest an este echilibrat şi menit să repare greşelile făcute de Guvernele PDL. „Niciodată nu poţi mulţumi pe toată lumea, dar cred că am respectat cât se poate promisiunile făcute în campanie”, a spus Moga.



12