Bugetul Sănătăţii nu poate susţine Centrele Medicale Multifuncţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul Sănătăţii nu poate susţine Centrele Medicale Multifuncţionale

Sănătate 15 Septembrie 2011 / 00:00 394 accesări

Proiectul de lege care prevede înfiinţarea Centrelor Medicale Multifuncţionale a fost subiectul principal de discuţie la ultima şedintă a Comisiei pentru sănătate publică a Senatului. Senatorul PNL, dr. Paul Ichim, membru al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României a susţinut că „înfiinţarea acestor centre medicale multifuncţionale reprezintă o alternativă pentru zonele în care s-au desfiinţat spitalele rurale”. „În principiu, membrii PNL din Comisia de Sănătate şi-au dat avizul favorabil înţelegând că există anumite situaţii particulare care ar avea soluţionare, ele suprapunându-se unor unităţi sanitare care probabil nu ar fi trebuit închise. În această logică am considerat că măcar s-ar găsi o soluţie pentru aceste zone rămase fără spitale. Ne referim aici la unităţi sanitare care erau departe de capitala de reşedinţă de judeţ sau de un alt municipiu, care aveau dotare tehnică şi resurse umane suficiente cât să acopere serviciile medicale de bază”, a precizat senatorul. Iniţiativa a primit aviz favorabil şi deoarece secretarul de stat Cezar Irimie, din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) a explicat că măsura reprezintă doar o posibilitate, din multe altele, în care se poate organiza asistenţa medicală în fostele unităţi sanitare. Mai explicit, autorităţile locale, având în administrare respectivul patrimoniu – imobil şi dotarea respectivă – pot organiza cabinete medicale de specialitate sub formă de închiriere, mai ales că în anumite zone există suficiente solicitări. Autorităţile locale pot constitui diverse forme de organizare inclusiv în parteneriat public-privat. Tot din discuţiile din comisie au reieşit unele probleme care vor apare în teritoriu privind punerea în aplicare a respectivului act normativ. Patrimoniul unităţilor medicale multifuncţionale va trebui dat în administrare către o altă autoritate administrativ teritorială care patronează spitalul judeţean sau municipal sub al cărei tutelă juridică vor intra respectivele centre.

„La un buget al Sănătăţii care reprezintă subfinanţarea cronică a sistemului sanitar, nu ştim dacă spitalele judeţene sau municipale, care abia se descurcă financiar, în majoritatea zonelor existând deja datorii foarte mari, vor avea resurse să menţină viabile şi aceste centre multifuncţionale. La acestea se adaugă şi faptul că previziunea implicării financiare a autorităţii publice locale este îndoielnică din cauza austerităţii financiar-bugetare. Lipsa de personal de specialitate existentă în unităţile sanitare mari nu permite dislocarea unui personal în locaţii excentrice, destabilizând activitatea chiar în unitatea de bază. Posturile în sistemul sanitar sunt de o vreme bună ca şi blocate astfel încât problema resursei umane nu-şi găseşte soluţionare pe termen scurt”, a concluzionat senatorul PNL, Paul Ichim.

La finalul dezbaterilor reprezentantul MS a fost rugat ca ministerul să facă toate demersurile pentru a informa autorităţile publice locale care au avut astfel de unităţi asupra tuturor posibilităţilor organizatorice legal existente privind spaţiile medicale aflate în administrare şi care pot fi transformate, eventual, în centre medicale multifuncţionale.



12