Bugetul sărăciei noastre ar putea fi adoptat… în decembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După ce s-au depăşit toate termenele

Bugetul sărăciei noastre ar putea fi adoptat… în decembrie

Politică 22 Noiembrie 2011 / 00:00 374 accesări

PROMISIUNI, PROMISIUNI Bugetul ţării, cel întârziat şi tranşat la Vila Lac de pedelişti, urmează să fie aprobat săptămâna aceasta. Există posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple, în condiţiile în care pedeliştii au depăşit nu doar termenele legale, ci şi limitele bunului simţ în ce priveşte prezentarea proiectului de buget în Parlamentul României. Împărţirea bălmăjită a banilor a devenit o miză uriaşă în condiţiile în care 2012 va fi un an electoral. Toate instituţiile statului aşteaptă cu sufletul la gură împărţirea banilor, fiecare sperând să primească cât mai mult din acest buget schimonosit şi ciopârţit. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a promis ieri, înainte de şedinţa BPN al PDL, că “Guvernul va aproba, cel mai probabil vineri, proiectul bugetului de stat şi proiectul bugetului asigurărilor sociale, urmând ca, lunea viitoare, cele două documente să fie transmise spre dezbatere şi adoptare în Parlament”.

BUGET ZUGRĂVIT ÎN CULORI TERNE Întrebat de presă dacă ministerele sunt mulţumite cu alocările bugetare pe 2012, Ialomiţianu a spus că nici el nu este mulţumit de sumele alocate, că şi-ar fi dorit mai mult, dar a precizat că Guvernul trebuie să manifeste prudenţă în continuare: “Trebuie să fim prudenţi pentru că furtuna nu a trecut”. Îi spunem noi demnitarului că ministerul Elenei Udrea va primi cel mai probabil sumele cele mai mari. De ce? Pentru că merită! Doar nu vă închipuiţi că are legătură cu “pilele” ei de la Cotroceni. Ialomiţianu nu a pierdut prilejul de a afirma că Guvernul condus de Emil Boc a dovedit responsabilitate în alocarea sumelor din bugetul pe 2012. Păi tocmai “responsabilitatea” lui Boc a făcut să ajungem la fundul sacului! Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu spune, la rândul său, că proiectul va rămâne în dezbaterea comisiilor de specialitate până în data de 5 decembrie, perioadă în care se vor putea depune amendamente. Dacă e să ne luăm după ce spune Voinescu, între 5 şi 11 decembrie, proiectul va fi dezbătut în comisiile reunite de buget-finanţe şi pe 12 decembrie bugetul va intra în plenul celor două Camere. Să ne vedem sănătoşi… la o nouă amânare a bugetului!



12