Bugetul statului nu a ieşit din criză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul statului nu a ieşit din criză

Economie 17 Decembrie 2009 / 00:00 394 accesări

ÎNCASĂRI REDUSE. Din cauza crizei financiare, dar şi a impozitului forfetar, circa 5.000 de firme constănţene au fost nevoite să-şi suspende activitatea. Acest proces de încetinire a activităţilor economice a determinat şi o uşoară scădere a încasărilor la bugetul de stat. Potrivit statisticilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa, în primele 11 luni ale anului au fost colectate la bugetul consolidat al statului 2,43 miliarde lei, cu 69,79 milioane mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a atras suma de 2,43 miliarde lei. La bugetul de stat au fost colectate 1,09 miliarde lei, cu 15 milioane mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce la bugetul asigurărilor de sănătate s-au încasat 308,90 milioane lei, cu 13 milioane mai puţin decât în primele 11 luni din 2008. Restrângerea activităţii unor agenţi economici, materializată în disponibilizarea de personal, a afectat încasările la fondul de şomaj, prin contribuţii mai mici la acesta. Dacă în 2008 la acest fond se încasau 41 milioane lei, în prezent s-au colectat doar 28 milioane lei. Singura evoluţie pozitivă este la bugetul asigurărilor sociale, la care, în primele 11 luni ale anului, au fost încasate 801,46 milioane lei, cu 50 milioane mai mult decât în primele 11 luni din 2008. Potrivit directorului coordonator adjunct al DGFP Constanţa, Adriana Damian, în această perioadă de criză, comportamentul fiscal al firmelor bune-platnice a fost modificat, lipsa lichidităţilor fiind invocată de tot mai mulţi contribuabili. „Din păcate, multe firme duc lipsă de lichidităţi, deoarece, altele, la rândul lor, nu dau drumul la bani să circule. În aceste condiţii, banii ajung mai greu la bugetul statului”, a declarat directorul coordonator adjunct al DGFP Constanţa, Adriana Damian.

4.894 FIRME SUSPENDATE. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în primele 11 luni ale anului şi-au încetat activitatea din cauza crizei şi impozitului forfetar 4.894 de firme, în timp ce, în aceeaşi perioadă a anului trecut, doar 593 au ales să îşi suspende activitatea. În ceea ce priveşte dizolvările voluntare, au fost raportate 729, faţă de 103, anul trecut. În aceeaşi perioadă, şi radierile voluntare au crescut, sute de comercianţi constănţeni apelând la această măsură. Astfel, dacă la sfârşitul lunii noiembrie 2008, 784 de firme au solicitat radierea societăţilor, în prezent, numărul acestora a ajuns la 1.462. La nivelul judeţului Constanţa, numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era de 40.405 la finele lunii august, însă, în prezent, numărul acestora a ajuns la 39.805, din care 10.567 reprezintă persoane fizice autorizate, în timp ce 29.238 sunt persoane juridice.



12