Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat ieri că sunt toate şansele ca bugetul agreat la Consiliul European să fie respins în Parlamentul European, situaţie în care Consiliul va fi nevoit să renunţe la bugetul multianual în favoarea unuia anual. „Sunt toate şansele ca acest buget dezamăgitor, atât pentru cetăţenii celor 27 de state, dar mai ales pentru România, să cadă. Nu ştiu dacă aţi văzut declaraţia comună a liderilor celor patru grupuri politice, inclusiv PPE-ul, liberalii, socialiştii şi verzii, care au spus că este cel mai prost buget de la înfiinţarea UE. România pierde foarte mult, România stagnează, are aproape acelaşi buget pe care l-a avut în momentul când nu avea pe nimeni reprezentant la masă la Consiliu. România a intrat la negocieri cu 49 de miliarde şi a ieşit cu 9 miliarde mai puţin, miliarde care s-au luat de fondurile cele mai importante, cele structurale şi de solidaritate”, a declarat ea. (R.N.)