Bugetului MApN, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetului MApN, în creştere

Justiție 02 Februarie 2013 / 00:00 2535 accesări

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că a convenit, împreună cu premierul Victor Ponta şi cu Ministerul Finanţelor, ca începând din acest an, să se aloce o creştere anuală de 0,3% din PIB, bugetulului Ministerului Apărării Naţionale. „Atunci când vorbim de Armată, vorbim de bugetarea ei. Niciodată atunci când este vorba despre bani nu suntem mulţumiţi fiindcă oricâţi bani ai avea, ai nevoie de mai mulţi. Spre deosebire de anii trecuţi, când Armata a fost neglijată, de data aceasta premierul Victor Ponta şi Ministerul Finanţelor au înţeles că misiunile pe care Armata Română le are ca principală componentă a sistemului naţional de apărare şi de siguranţă naţională, dar şi ca şi componentă a sistemelor colective de apărare NATO şi UE, trebuie să aibă şi alocaţii bugetare serioase. De aceea, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) este printre puţinele ministere care au creşteri la buget faţă de 2012“, a declarat Duşa. Ministrul Apărării a adăugat că, până în 2016, pe parcursul programului de guvernare, să se ajungă la 2% din PIB ceea ce este în conformitate cu documentele NATO. (F.C.)



12