PRIMUL FURT. Oamenii legii încearcă să afle împrejurările exacte în care două utilaje de mare tonaj au fost furate, marţi seară, din Constanţa. Poliţiştii spun că unul dintre buldoexcavatoare a dispărut din staţiunea Mamaia, de lângă un imobil cu apartamente de vacanţă, aflat în construcţie, în vecinătatea hotelului „Scandinavia”, pe malul lacului Siutghiol. Reprezentanţii firmei de construcţii, care exploatau utilajul, spun că acesta a fost parcat pe o peluză de lângă bloc, marţi seară, în jurul orelor 18.00. A doua zi dimineaţă, când s-au întors pe şantier, muncitorii au descoperit cu stupoare că buldoexcavatorul nu se mai află acolo unde îl lăsaseră. Administratorul societăţii de construcţii a mers la sediul Poliţiei Mamaia şi a reclamat cele întâmplate, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a da de urma autorilor. „După ce am primit plângerea, s-au format mai multe filtre pe şoselele din judeţul Constanţa şi în zona oraşului Feteşti, dar, până în prezent, nu am reuşit să găsim utilajul. Este posibil ca buldoexcavatorul să fi fost urcat pe o platformă, pentru a fi transportat mai rapid. Din cercetările pe care le-am efectuat, a reieşit că utilajul a fost sustras marţi seară şi nu pe timpul nopţii, aşa cum au crezut reprezentanţii firmei. Autorii ar fi avut timp suficient să-l transporte într-un loc sigur”, a declarat cms. Iulian Dode, şeful Poliţiei Mamaia. Valoarea prejudiciului a fost estimată la suma de 70.000 de euro. Oamenii legii spun că buldoexcavatorul aparţine firmei „SC Leasing IFN SA”.
VERIFICĂRI. Tot marţi seară, un alt utilaj a fost furat de persoane rămase necunoscute, din parcarea magazinului „Praktiker”, situat pe Şoseaua Mangaliei, aproape de ieşirea din oraşul Constanţa. Anchetatorii spun că buldoexcavatorul a fost parcat marţi după-amiază, în jurul orelor 16.00, în zona respectivă. A doua zi, când au venit la lucru, muncitorii au constatat că utilajul dispăruse. „Valoarea utilajului este de aproximativ 200.000 de lei. În această dimineaţă, s-a depus o plângere. Intervalul de timp în care ar fi putut fi sustras este 16.00 - 07.00”, a declarat scms. Lucian Dinulescu, adjunctul şefului Secţiei 5 Poliţie. În ambele cazuri, poliţiştii au început verificări pentru a afla dacă nu cumva cele două utilaje au fost ridicate de firmele de leasing, în urma neplăţii ratelor lunare. Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat cu buldoexacavatoarele şi cine se face vinovat pentru dispariţia lor. Utilajele au fost date în consemn la frontieră.