Bulet Ozel, noul preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bulet Ozel, noul preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea

Politică 29 Mai 2006 / 00:00 1388 accesări

Membrii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (AOAT), filiala Dobrogea s-au reunit pentru a şaptea oară, sîmbătă, pentru a-şi alege liderul. Înfiinţată în anul 1999, AOAT s-a reunit anul acesta la a patra adunare generală, cînd, pe lîngă alegeri, au fost stabilite şi anumite modificări ale protocolului de funcţionare, cum ar fi perioada pe care preşedintele îşi desfăşoară mandatul. Această perioadă s-a prelungit acum de la un an la doi ani. La această acţiune au participat pe lîngă delegaţi şi personalităţi ale etniei turce ca: ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ahmet Rifat Okcun, viceconsulul Republicii Turciei la Constanţa, Murat Basar şi preşedinţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci cu sediul în Bucureşti şi al Uniunii Investitorilor Turci în România. În cadrul sesiunii de alegere a noii conduceri, a fost propusă o singură listă, care a fost votată în unanimitate de către delegaţi. Astfel, Bulet Ozel a devenit pentru o perioadă de doi ani preşedinte al AOAT, iar Haci Vural, vicepreşedinte. Cu toate că asociaţia are o vechime de şapte ani la Constanţa, iar liderul a fost ales în fiecare an, Bulet Ozel este doar al treilea preşedinte, primul preşedinte al organizaţiei, Sabit Daniş, obţinînd şase ani la rînd funcţia de conducere.



Ştiri recomandate

12