Bulgar prins la vamă cu aproape 350.000 de petarde

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bulgar prins la vamă cu aproape 350.000 de petarde

04 Decembrie 2016 / 13:43 1715 accesări

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un autoturism, peste 300.000 de obiecte pirotehnice pe care un cetăţean bulgar intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

"În data de 03.12.2016, ora 02.05, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul bulgar Kostov G., în vârstă de 39 de ani. Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul maşinii mai multe cutii de carton, care conțineau 345.600 obiecte pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde) și două baterii (artificii), pentru care bărbatul nu deţinea documente legale (autorizaţie de transport şi autorizaţie pentru efectuarea de operaţiuni cu materiale pirotehnice)". anunţă Poliţia de Frontieră.

Potrivit sursei citate, bunurile, în valoare de aproximativ 1.800 lei, au fost confiscate, fiind deschis un dosar de efectuare fără drept a oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice.

Taguri articol


12