Bulgaria ar putea accepta deţinuţi de la Guantanamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bulgaria ar putea accepta deţinuţi de la Guantanamo

Externe 18 Decembrie 2009 / 00:00 344 accesări

Bulgaria va accepta cel mai probabil unul sau doi deţinuţi de la închisoarea americană din Guantanamo, dând un răspuns pozitiv solicitării primite din partea Washingtonului în acest sens. Decizia finală va fi adoptată de un grup de lucru interguvernamental alcătuit din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate, a declarat ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, la finalul unei întâlniri comune a comisiilor parlamentare de politică externă şi securitate internă, desfăşurată miercuri. Ministrul a subliniat că un răspuns pozitiv la cererea SUA este un lucru natural, dat fiind puternicul parteneriat strategic între cele două ţări. Deţinuţii de la Guantanamo vor beneficia de un statut umanitar în Bulgaria, ceea ce înseamnă că nu vor fi închişi, ci vor fi trataţi ca refugiaţi. Premierul bulgar afirma săptămâna trecută că Sofia ar putea accepta un deţinut de la Guantanamo. Boiko Borisov a declarat presei că acceptarea unui deţinut ar reprezenta un gest puternic de cooperare între Europa şi SUA. Oficialii bulgari au atenţionat totuşi că participarea Sofiei va fi una redusă, iar persoanele care ar putea constitui o ameninţare la adresa securităţii naţionale nu vor fi acceptate.

Transferul de prizonieri este unul dintre demersurile întreprinse de preşedintele american, Barack Obama, în vederea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo, înfiinţat de predecesorul său, George W. Bush, pentru a găzdui presupuşii militanţi din străinătate şi care a făcut obiectul a numeroase critici. Obama a promis că va închide centrul în termen de un an de la momentul preluării mandatului, dar, din cauza unor obstacole de ordin diplomatic şi politic, mai există încă 200 de deţinuţi care trebuie să fie transferaţi.

Taguri articol


12