Bulgaria ar putea adopta moneda europeană în ultimul an al mandatului noului guvern, care expiră în 2013, a declarat ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, care este şi premierul adjunct în cadrul noului cabinet de centru-dreapta GERB. El a anunţat că Bulgaria vrea să aplice pentru intrarea în ERM-2, anticamera zonei euro, în noiembrie. Economia Bulgariei va întruni toate criteriile oficiale aderării la zona euro pînă la sfîrşitul anului, însă cel mai mare efort este de a evita adîncirea deficitului bugetar la peste 3% din Produsul Intern Brut (PIB), a precizat Djankov. Inflaţia de peste 10% şi un deficit de cont curent de peste 20% din PIB în ultimii ani, precum şi imaginea de cel mai corupt stat al UE au împiedicat, pînă acum, Bulgaria să intre în ERM-2. Criza economică mondială a afectat cererea internă şi importurile, precum şi deficitul extern, iar inflaţia preţurilor de consum a înceeput să se tempereze. Djankov a spus că inflaţia se va tempera la mai puţin de 3,0% anual, la sfîrşitul lui 2009, de la nivelul de 3,7% înregistrat în iunie. Deficitul de cont curent al Bulgariei este estimat să se reducă la circa 12% în acest an, potrivit analiştilor.
Leva este legată de euro în cadrul unei grile valutare ce ţine moneda bulgară la 1,9558/euro. Intrarea în ERM ar permite levei să fluctueze cu un maxim de 15% în cadrul unui anumit culoar. Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, a înregistrat, pentru prima dată de la declanşarea crizei economice mondială, o scădere a PIB-ului cu 3,5% faţă de primul trimestru al anului 2008. În trimestrul patru al anului trecut, PIB-ul a crescut cu 3,5%, în al treilea cu 6,8%, în al doilea cu 7,1%, iar în primul cu 7%. Djankov a spus recent că economia Bulgariei se va comprima cu 6,3% în 2009.