Bulgaria autorizează vânătoarea de urşi bruni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bulgaria autorizează vânătoarea de urşi bruni

Monden 30 Octombrie 2010 / 00:00 480 accesări

Parlamentul bulgar a autorizat, de joi, vânătoarea de urşi bruni, printr-un amendament la legea privind vânătoarea, extrem de criticat de mişcările ecologiste. Urşii bruni, a căror populaţie în Bulgaria este estimată între 600 şi 800 de exemplare, una dintre cele mai importante din Europa, erau o specie protejată în această ţară. Schimbările adoptate obligă pe viitor Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii şi Pădurilor să stabilească, în fiecare an, până la sfârşitul lunii ianuarie, o cotă de vânătoare care să nu reprezinte mai puţin de 3% şi nici mai mult de 8% din populaţia de urşi. Potrivit mişcărilor ecologiste, noua lege vizează să satisfacă lobby-urile de vânători. Autorii legii au afirmat în schimb că în acest fel apără interesul general, în urma unei serii de incidente. În luna mai, un bărbat de 65 de ani a fost găsit mutilat şi desfigurat de un urs, în munţii Rodopi. O serie de atacuri ale urşilor asupra animalelor domestice a avut loc şi în regiumea Smolian. Autorităţile locale şi ONG-urile ecologiste încearcă să ofere noi asigurări locuitorilor, sfătuindu-i să evite urşii sau să reacţioneze corect, dacă este cazul, precum şi să protejeze vitele şi stupii.



12