Circa 54% dintre bulgari susţin că în 2008 au existat acte de corupţie deseori sau mereu, atunci cînd companiile au concurat pentru contracte publice, percepţia corupţiei fiind la cel mai înalt nivel din regiune, relevă un raport al Transparency International. Două treimi dintre respondenţi afirmă că au date concrete despre asemenea acte de corupţie, iar restul spun că au aflat despre ele din presă. O treime susţin că fenomenul corupţiei are un impact negativ masiv asupra afacerilor lor. În Europa Centrală şi de Est, Bulgaria se distinge ca ţara unde respondenţii au reclamat în cea mai mare măsură experienţe directe de corupţie la nivelul contractelor din sectorul public, precum şi cereri de mită pentru accelerarea tranzacţiilor guvernamentale oficiale.
”Raportul Global privind Corupţia în 2009: Corupţia şi Sectorul Privat”, publicat miercuri, arată că practici precum mita, cartelurile care stabilesc preţurile şi influenţa neadecvată exercitată asupra politicilor publice costă miliarde, constituie o forţă destructivă care subminează concurenţa loială şi încetinesc creşterea economică. Conform textului, numai în ultimii doi ani, companiile au fost obligate să plătească amenzi de miliarde, din cauza practicilor de corupţie. Efectele negative constau totodată în lipsa de etică a funcţionarilor şi în pierderea încrederii clienţilor, precum şi a posibililor parteneri de afaceri. Raportul analizează Bulgaria în contextul altor ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est şi constată că fenomenul corupţiei este considerat o problemă mult mai mare de reprezentanţii mediului de afaceri din Bulgaria, România şi Serbia decît de cei din Europa Centrală. În special în Bulgaria, experienţa corupţiei în jurul contractelor din sectorul public a atins un nivel ridicat, subliniază Transparency.
Organizaţia notează progresele considerabile realizate de Cehia, Ungaria şi Polonia, toate devenite membre ale UE în 2004 şi le pune în contrast cu raportul Comisiei Europene din 2008, care critică România şi, într-o măsură mai mare, Bulgaria, devenite state membre în 2007, dar care nu au reuşit să implementeze reforme instituţionale adecvate pentru a combate infracţionalitatea economică.