Bulgaria a început, ieri, procedura de selectare a unor noi consuli generali, pentru a-i înlocui pe cei demascaţi ca agenţi sau colaboratori ai fostei Securităţi de Stat comuniste (DS). În săptămânile următoare, preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, va primi o listă cu numele persoanelor care vor fi trimise la post ca noi consuli generali, a anunţat ministrul de Externe, Nikolai Mladenov. Noilor consuli şi ambasadori li se va cere să semneze un acord pentru a fi cercetaţi dacă au avut legături cu serviciile secrete comuniste. Parlamentul a adoptat, săptămâna trecută, o declaraţie insistând asupra necesităţii ca diplomaţii care au legături cu fosta Securitate să se retragă din posturi. Documentul a fost susţinut de toate formaţiunile politice, cu excepţia Partidului Socialist Bulgar (BSP), de opoziţie. Declaraţia cere preşedintelui, Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe să ia măsurile necesare pentru a-i rechema pe diplomaţii discreditaţi, prezenţa lor în străinătate putând bloca activitatea reprezentanţelor diplomatice. O comisie specială de investigare a dosarelor poliţiei politice din perioada comunistă a dezvăluit, la 14 decembrie, că 192 din cei 432 de diplomaţi care au lucrat pentru Ministerul Afacerilor Externe, după prăbuşirea regimului comunist, în 1989, aveau legături cu fosta Securitate de Stat. Dintre cei 192 de diplomaţi, 41 (45%) deţin funcţia de şef de misiune diplomatică, între care ambasadorii din Marea Britanie, Germania, Italia, la ONU (la New York şi la Geneva), în Portugalia, Spania, Olanda, Turcia, Rusia, China, Suedia, România, Norvegia, Japonia, Qatar, Kuwait, Siria, Egipt, Bosnia, Grecia, Vatican, Slovacia, Albania, Georgia, Armenia şi Venezuela.
Mladenov a fost furios după această descoperire, anunţându-şi hotărârea de a curăţa corpul diplomatic de toţi foştii agenţi DS, argumentând că liderii ţărilor gazdă nu vor mai avea încredere în ei. Premierul bulgar, Boiko Borisov, l-a susţinut ferm pe Mladenov, declarând că ambasadorii discreditaţi trebuie să plece. Dar, pentru a-i rechema, Guvernul are nevoie de aprobarea preşedintelui. Părvanov, fostul lider al Partidului Socialist, care a fost deconspirat, în 2006, ca fost agent DS, urmează să anunţe dacă va semna ordinele de rechemare a foştilor agenţi deveniţi ambasadori, pe care i-a apărat. Mladenov şi Borisov au lansat măsurile în vederea rechemării tuturor celor 41 de diplomaţi discreditaţi către sfârşitul lui 2010, în timp ce pentru înlocuirea consulilor nu este nevoie de aprobarea preşedintelui.