Premierul bulgar Boiko Borisov a avut o întrevedere oficială cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan, iar cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa ca planurile pentru gazoductul Nabucco să treacă din stadiul de proiect la realitate. Boiko Borisov s-a dus la Istanbul într-o vizită de două zile la invitaţia lui Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări. Premierul bulgar a fost însoţit de ministrul Finanţelor, Simeon Djankov, şi de cel al Culturii, Vejdi Raşidov, în timp ce partea turcă a fost reprezentată şi de miniştrii de Finanţe şi ai Energiei. Cei doi premieri au declarat într-un comunicat comun că vor ca planurile pentru Nabucco să treacă din stadiul de proiect la realitate şi ca demararea proiectului să fie accelerată. Premierii Boiko Borisov şi Recep Tayyip Erdogan au acuzat partidele politice din ţările lor care vor să servească drept intermediari între cele două ţări, dar care de fapt nu îşi urmăresc decât propriiile interese. A fost o aluzie la Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi a etnicilor turci din Bulgaria, al cărei lider Ahmed Dogan este un rival al premierului Borisov, care în 2004 a fost în centrul unui scandal de corupţie după ce a afirmat că nu vede niciun impediment ca partidele politice să aibă legături cu diverse entităţi din lumea afacerilor.
Nabucco a fost un punct-cheie şi în discuţiile de săptămâna trecută dintre preşedinţii bulgar şi turc. Premierul Erdogan a acceptat invitaţia lui Boiko Borisov de a vizita Bulgaria la începutul lunii septembrie.