Unii români văd Bulgaria ca pe o adevărată Mecca a turismului, deoarece condiţiile de cazare şi masă sunt considerate net superioare faţă de România. Ba, mai mult, au existat adevărate „campanii” ale unor televiziuni centrale care au oferit vecinilor bulgari o super imagine, unde curge lapte şi miere în domeniul turismului. Se pare însă că lucrurile stau cu totul altfel. Foarte mulţi dintre ai noştri sunt gata să depună mărturie cu privire la clipele de coşmar trăite în ţara vecină. Unul dintre cei care spun că Bulgaria ar trebui interzisă de pe harta turistică a românilor este jurnalistul Marius Şerban, care a activat timp de aproape cinci ani la agenţia de presa Mediafax, ulterior la Business Standard (Realitatea - Caţavencu), iar în prezent coordonează o publicaţie online. El spune că, de câteva luni, trăieşte un adevărat coşmar, desprins parcă din filmele cu mafioţi ale regizorilor Francis Ford Coppola şi Martin Scorsese. Jurnalistul spune că a fost supus unui „grav abuz din partea autorităţilor din Bulgaria, în strânsă cooperare cu mafia bulgară”. Într-un memoriu înaintat Directoratului Relaţiilor Consulare din Ministerul Afacerilor Externe al României, jurnalistul român spune că, pur şi simplu, autorităţile bulgare i-au fabricat un dosar penal. „Am încercat să mă documentez la Nisipurile de Aur pentru un material despre problemele cu care se confruntă conaţionalii noştri aflaţi în vacanţă pe litoralul bulgăresc. Întreaga afacere a fost orchestrată de patroana unei firmei de ridicat maşini de la Nisipurile de Aur”, a spus Şerban. El a precizat că scandalul a plecat de la o simplă parcare a maşinii sale, care a fost ridicată de o firmă. „În încercare de a cere socoteală cu privire la ridicarea maşinii, lucrurile au degenerat, iar faptele au fost deformate de autorităţi, astfel încât am ajuns să am dosar penal şi chiar să fiu dat în judecată, proces care a fost stabilit de procuratura din Bulgaria la Tribunalul din Varna”, a spus jurnalistul. El a adăugat că a cerut sprijin autorităţilor române dar, din păcate, acestea nu i-au acordat nicio atenţie. „Risc să fac puşcărie doar pentru că am pus câteva întrebări. Din nefericire, nimeni nu mă ajută, nici măcar statul român, care ar trebui să-şi protejeze cetăţenii”, a spus Marius Şerban. El a adăugă că în situaţia lui mai sunt şi alţi români şi sfătuieşte pe toată lumea să evite vizitele în Bulgaria.