Conştient că plecarea Elenei Udrea din PDL cu strigături şi huiduieli ar însemna terminarea carierei sale politice, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a preferat să discute cu deputatul de Neamţ şi să afle care sunt intenţiile ei pe viitor. „Am avut o discuţie cu Elena Udrea şi n-am niciun motiv să cred că nu a fost foarte sinceră. Şi-a declarat devotamentul faţă de partid şi a zis că nu o interesează o altă construcţie politică”, a declarat Vasile Blaga. Declaraţia preşedintelui PDL vine oarecum să mai potolească spiritele în PDL, având în vedere că în ultima perioadă tot mai multe voci din partid cereau excluderea fostului ministru al Dezvoltării. Preşedintele PDL este astfel captiv în propria-i strategie. Crezând că, odată ajuns preşedinte al PDL, va putea coagula în jurul său toate partidele de dreapta, Blaga a omis faptul că ruperea legăturilor ombilicale cu preşedintele Traian Băsescu îl va duce în analele politici româneşti alături de PNŢCD, partidul pe care acelaşi Băsescu l-a trimis la groapa de gunoi a politicii după guvernarea 1996-2000. Apariţia la scurt timp după ruperea de Băsescu, pe scena politică, a Mişcării Populare, noua construcţie politică cotrocenistă, a dat şi mai mult peste cap calculele lui Blaga, care s-a văzut singur pe scaunul de preşedinte al PDL, cu doi sau trei susţinători fără vreo importanţă politică. Udrea a simţit imediat vulnerabilitatea lui Blaga şi a dat frâu liber discursurilor politice, de această dată mult mai concentrate şi mai elevate. Acum, atât Vasile Blaga, cât şi Elena Udrea sunt conştienţi că au nevoie unul de altul şi nu mare ne-ar fi mirarea ca peste puţin timp să vedem pe scena politică un nou PDL, condus de Elena Udrea, căruia să i se alăture Forţa Civică şi Mişcarea Populară şi în care Vasile Blaga să fie din nou bulldogul din eşalonul doi, la fel cum a fost şi până acum.