Bumerangul revine la locul de aruncare chiar şi în spaţiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bumerangul revine la locul de aruncare chiar şi în spaţiu

Monden 22 Martie 2008 / 00:00 1025 accesări

Un astronaut nipon, care se află în prezent pe Staţia Spaţială Internaţională, a demonstrat că un bumerang lansat într-un mediu de microgravitate revine la locul de aruncare, aşa cum se întîmplă şi pe Pămînt. Takao Doi a lansat un bumerang cu trei braţe, iar acesta s-a întors la el, a indicat, vineri, un purtător de cuvînt din partea Agenţiei de Explorare Spaţială din Japonia. Nu s-au oferit detalii despre modul în care a zburat obiectul, însă o înregistrare video a experimentului realizat în microgravitate va fi curînd difuzată. Takao Doi unde ajută la instalarea primului element al laboratorului nipon Kibo. Experimentul cu bumerangul i-a fost comandat de campionul mondial la această disciplină, japonezul Yasuhiro Togai.

Pe de altă parte, doi astronauţi de pe naveta Endeavour au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, o a patra ieşire orbitală din cadrul misiunii, pentru a testa noi tehnici de reparare a plăcilor termice ce protejează vehiculele în timpul intrării în atmosferă. Testele sînt necesare pentru viitoarea misiune a navetei Atlantis, prevăzută pentru 28 august, pentru repararea telescopului spaţial Hubble. Atlantis va fi atunci prea îndepărtată de Staţia Spaţială pentru a se putea conecta şi a permite echipajului să primească ajutor pentru eventualele defecţiuni tehnice care ar putea împiedica întoarcerea pe Pămînt. Plăcile de protecţie termică, aproximativ 25.000l, acoperă partea inferioară a navetelor şi formează o parte importantă din scutul termic, care protejează vehiculul la intrarea în atmosferă, la o viteză de 25 de ori mai mare decît cea a sunetului, cînd temperatura poate atinge 1.500 de grade Celsius în locurile cele mai expuse. După catastrofa navetei Columbia, pe 1 februarie 2003, NASA a decis efectuarea sistematică a inspecţiilor tehnice ale scutului termic al navetei după lansare, chiar înainte de conectarea la Staţia Spaţială Internaţională şi înainte de întoarcerea pe Pămînt.



12