Misterul care înconjoară acest subiect este, în mare măsură, cauzat de lipsa de informaţii concrete şi de ceea ce acum nu se mai poate observa din cauza zidurilor sau a mormanelor de pământ şi pietre care blochează intrările în majoritatea buncărelor sau tunelurilor care se presupune că odată înţesau toată Constanţa. Frumuseţea ciudată a acestor obiective militare a atras atenţia unui grup de tineri care a început să le redescopere. „Totul a pornit după ce în primăvara anului trecut am făcut câteva poze prin găurile capacelor care ascund cazematele de la Cazinoul din Constanţa. Tot vedeam buncăre pe unde mergeam pe litoral, am mai auzit şi ceva poveşti, şi am zis că trebuie să vedem ce este cu ele. Până acum am aflat că sunt peste 200 de asemenea construcţii pe litoralul românesc. Vrem să descoperim cât mai multe asemena obiective şi să le readucem la lumina“, a declarat Harry Zetu, unul dintre căutători.

PREGĂTIREA DE RĂZBOI Referitor la buncărele construite pentru a întări defensiva litoralului în cel de-al doilea Război Mondial, o evidenţă întocmită pe 22 iunie 1941 arată că defensiva românească era alcătuită din bateria „Midia“ (patru tunuri), bateria „Tataia“ (trei tunuri), bateria „Constanţa Oraş“ şi „Constanţa Port“ (ambele câte patru tunuri), bateria „Agigea“ (patru tunuri) şi „Constanţa VII“ (patru tunuri). În acelaşi timp, grupul de artilerie german era alcătuit din bateria „Tirpitz“ (trei tunuri), bateria „Lange Bruno“ (trei tunuri), bateria „Comorova“ şi „Breslau“ (câte trei tunuri) şi bateria „Petru Rareş“ (două tunuri). Până la sfârşitul anului 1941 au mai fost construite încă 18 astfel de obiective. O mare parte dintre acestea, cum este vestita baterie „Tirpitz“ (în zona localităţii Lazu) sau buncărele din cartierul Faleză Nord, din Constanţa mai pot fi observate şi astăzi. Din păcate, însă, istoria celorlalte buncăre, înşirate pe aproape tot litoralul românesc, nu este atât de palpitantă. „Ceea ce putem vedea astăzi cu uşurinţă în zona plajelor constănţene sau la Eforie sunt buncăre construite de Armata Română între anii 1950-1960. Ele au aparţinut Diviziei 9 Mecanizate până în anul 1997 când au fost predate, în baza unei Hotărâri de Guvern, primăriilor. Până atunci, la unităţile de care aparţineau, aceste buncăre aveau tot echipamentul necesar şi puteau fi activate în orice moment“, a declarat general locotenent (r) Constantin Zeca, fostul comandant al Diviziei 9 Mecanizate „Mărăşeşti“.

LEGENDE Dacă le cunoaştem istoria asta nu înseamnă că poveştile şi misterele care le înconjoară s-au risipit. Ba din contră. Buncărele încărcate cu muniţie pe pereţii cărora încă se mai puteau desluşi inscripţii germane, arme, dispozitive ciudate, chiar şi maşini, se pare că au fost descoperite de norocoşi de-a lungul timpului. Cea mai ciudată poveste a apărut în urmă cu doar câţiva ani când, într-un buncăr dezvelit în timpul escavării unei temelii, a fost găsit ceea ce părea a fi un scaun electric improvizat. Totodată, buncărele şi tunelurile apar şi în poveştile care învăluie acţiunile Securităţii. Unii spun că tunelurile ar fi fost folosite frecvent pentru a masca unele transporturi, iar buncărele, ale căror pereţi au aproape doi metri grosime, ar fi fost preferate de securişti pentru interogatoriile brutale.

Florin CICAL

Misterul care înconjoară acest subiect este, în mare măsură, cauzat de lipsa de informaţii concrete şi de ceea ce acum nu se mai poate observa din cauza zidurilor sau a mormanelor de pământ şi pietre care blochează intrările în majoritatea buncărelor sau tunelurilor care se presupune că odată înţesau toată Constanţa. Frumuseţea ciudată a acestor obiective militare a atras atenţia unui grup de tineri care a început să le redescopere. „Totul a pornit după ce în primăvara anului trecut am făcut câteva poze prin găurile capacelor care ascund cazematele de la Cazinoul din Constanţa. Tot vedeam buncăre pe unde mergeam pe litoral, am mai auzit şi ceva poveşti, şi am zis că trebuie să vedem ce este cu ele. Până acum am aflat că sunt peste 200 de asemenea construcţii pe litoralul românesc. Vrem să descoperim cât mai multe asemenea obiective şi să le readucem la lumină“, a declarat Harry Zetu, unul dintre căutători.

PREGĂTIREA DE RĂZBOI Referitor la buncărele construite pentru a întări defensiva litoralului în cel de-al doilea Război Mondial, o evidenţă întocmită pe 22 iunie 1941 arată că defensiva românească era alcătuită din bateria „Midia“ (patru tunuri), bateria „Tataia“ (trei tunuri), bateria „Constanţa Oraş“ şi „Constanţa Port“ (ambele câte patru tunuri), bateria „Agigea“ (patru tunuri) şi „Constanţa VII“ (patru tunuri). În acelaşi timp, grupul de artilerie german era alcătuit din bateria „Tirpitz“ (trei tunuri), bateria „Lange Bruno“ (trei tunuri), bateria „Comorova“ şi „Breslau“ (câte trei tunuri) şi bateria „Petru Rareş“ (două tunuri). Până la sfârşitul anului 1941 au mai fost construite încă 18 astfel de obiective. O mare parte dintre acestea, cum este vestita baterie „Tirpitz“ (în zona localităţii Lazu) sau buncărele din cartierul Faleză Nord, din Constanţa mai pot fi observate şi astăzi. Din păcate, însă, istoria celorlalte buncăre, înşirate pe aproape tot litoralul românesc, nu este atât de palpitantă. „Ceea ce putem vedea astăzi cu uşurinţă în zona plajelor constănţene sau la Eforie sunt buncăre construite de Armata Română între anii 1950-1960. Ele au aparţinut Diviziei 9 Mecanizate până în anul 1997 când au fost predate, în baza unei Hotărâri de Guvern, primăriilor. Până atunci, la unităţile de care aparţineau, aceste buncăre aveau tot echipamentul necesar şi puteau fi activate în orice moment“, a declarat general locotenent (r) Constantin Zeca, fostul comandant al Diviziei 9 Mecanizate „Mărăşeşti“.

LEGENDE Dacă le cunoaştem istoria asta nu înseamnă că poveştile şi misterele care le înconjoară s-au risipit. Ba din contră. Buncărele încărcate cu muniţie pe pereţii cărora încă se mai puteau desluşi inscripţii germane, arme, dispozitive ciudate, chiar şi maşini, se pare că au fost descoperite de norocoşi de-a lungul timpului. Cea mai ciudată poveste a apărut în urmă cu doar câţiva ani când, într-un buncăr dezvelit în timpul escavării unei temelii, a fost găsit ceea ce părea a fi un scaun electric improvizat. Totodată, buncărele şi tunelurile apar şi în poveştile care învăluie acţiunile Securităţii. Unii spun că tunelurile ar fi fost folosite frecvent pentru a masca unele transporturi, iar buncărele, ale căror pereţi au aproape doi metri grosime, ar fi fost preferate de securişti pentru interogatoriile brutale.