Şeful Direcţiei de Sănătate din cadrul Direcţiei Generale Cercetare a Comisiei Europene (CE), Ruxandra Draghia-Akli, spune că România este la mijlocul clasamentului între ţările din Europa Centrală şi de Est în privinţa contractelor aprobate de cercetare în Sănătate. Directorul Ruxandra Draghia-Akli, “sută la sută româncă”, după cum a spus la întâlnirea cu presa de la Academia HIV/SIDA a Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, a ţinut să precizeze că a venit în România pentru trei zile, timp în care ar vrea să prezinte cercetătorilor români avantajele oferite de programul “Sănătate” din cadrul Programului Cadru 7 de cercetare al UE prin competiţiile deschise şi, totodată, să arate oportunităţile de aplicare ale acestui program. “România ocupă un loc bun în privinţa programelor de cercetare aprobate de forul european de cercetare. De exemplu, din 53 de proiecte trimise, nouă au fost aprobate, ceea ce o situează undeva la mijlocul clasamentului, depăşită de Polonia, cu 10, şi Ungaria, cu 11, dar înaintea Cehiei, cu două, Sloveniei şi Estoniei, cu câte cu şapte programe aprobate, şi Slovaciei, cu zero aprobări”, a explicat şeful Direcţiei de Sănătate din cadrul Direcţiei Generale Cercetare a CE. Oficialul Comisiei Europene a ţinut să precizeze că succesul programelor de cercetare este direct proporţional cu investiţia în cercetare la nivel naţional. Preşedintele Academiei HIV/SIDA, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a spus, cu acestă ocazie, că cercetătorii români trebuie să aplice la programele de cercetare europene, mai ales că sunt multe domenii foarte interesante pentru medicii români. Pe de altă parte, cercetătorii cer Guvernului şi Parlamentului să asigure sectorului, pentru 2010, cel puţin patru miliarde de lei, pentru a acoperi derularea angajamentelor asumate de autorităţile române în acest moment, a spus, ieri, Marian Enăchescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Solicitarea este inclusă în Declaraţia adoptată de managerii din cercetare şi reprezentanţii cercetătorilor care au participat la reuniunea organizată cu prilejul Zilei Cercetătorului şi a Proiectantului din România.