25 Noiembrie 2024, 09:30
Inspectorii vamali din echipele mobile ale Direcţiilor Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale au dat, săptămâna trecută, amenzi de 702.200 lei şi au confiscat bunuri de 2,08 milioane lei. Totodată, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) susţin că, în aceeaşi perioadă, au efectuat 393 de misiuni în vederea prevenirii, descoperirii şi sancţionării fraudelor în cazul deţinerii, transportului şi comercializării produselor accizabile, precum şi al traficului cu mărfuri contrafăcute.