Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat că valoarea bunurilor confiscate de procurori în ultimele şase luni s-a ridicat la circa 300 de milioane de euro. „Suma ar putea creşte considerabil dacă este legiferată confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit”, a adăugat Kovesi la forumul „Revizuirea Constituţiei”, organizat de senatorul Cristian Diaconescu (UNPR) şi asociaţia „Progresăm împreună”. Procurorul general al României a apreciat că procurorii au nevoie de mai multe instrumente legale pentru a recupera prejudiciul creat în urma săvârşirii infracţiunilor. „Să nu uităm că suntem graniţă a Uniunii Europene şi, probabil, vom fi graniţă a Spaţiului Schengen. De aceea procurorii trebuie să aibă instrumente eficiente care să îi ajute să lucreze cu fenomenul infracţional, în special cu cel transnaţional şi cu faptele de crimă organizată”, a declarat Kovesi. Procurorul general a precizat că indisponibilizarea doar a bunurilor învinuiţilor şi inculpaţilor a făcut ca persoane condamnate să se bucure, după ieşirea din închisoare, de averea dobândită în mod ilicit şi declarată pe numele rudelor. „Sunt convinsă că, dacă am avea mai multe instrumente în acest sens, valoarea bunurilor indisponibilizate ar creşte. Şi contribuţia la bugetul de stat ar fi mai mare, dar şi eficienţa în ceea ce priveşte respectarea drepturilor părţilor vătămate ar creşte. Sunt foarte multe situaţii în care părţile vătămate vor doar să-şi recupereze prejudiciul şi nu ţin neapărat să trimită persoana respectivă la puşcărie”, a afirmat procurorul general.
• COLABORARE CU OBSTACOLE • Laura Codruţa Kovesi a arătat că prezumarea prin Constituţie a caracterului licit al averii ridică obstacole serioase în colaborarea dintre Ministerul Public cu instituţiile similare din alte state în combaterea criminalităţii transfrontaliere. „Este extrem de dificil să explicăm colegilor noştri din Europa sau America că nu putem indisponibiliza bunuri, chiar dacă am dovedit că persoana suspectă a comis fapte şi a realizat bunuri din activităţi ilicite”, a declarat Kovesi.Cât privesc schimbările în modul de selecţionare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum sunt prevăzute în proiectul de revizuire a Constituţiei, Kovesi le-a apreciat ca binevenite. „Mă bucur că acest proiect pune pe poziţii de egalitate instituţia procurorului cu cea a judecătorului, cu o proporţie de 5 la 5. Reprezentivitatea procurorilor în CSM trebuie să fie mai mare. În ceea ce priveşte prezenţa unui număr mai mare din partea membrilor societăţii civile, pentru a evita riscul ca o instituţie care este garantul independenţei justiţiei să se transforme într-un sindicat sau corporaţie poate că este bine să avem şi o viziune din afara sistemului asupra a ceea ce facem”, a conchis Laura Codruţa Kovesi. Amintim că Ministerul Justiţiei (MJ) a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare şi completare a Codului penal, prin care ar urma să fie introdus în legislaţie instrumentul confiscării extinse a averii.