Bunurile furate de fraţii Ciocîrlan, în urma celor 13 lovituri pentru care sînt cercetaţi în prezent în stare de arest au ajuns în posesia vechilor proprietari. Extinzînd verificările, lucrătorii Biroului de Poliţie Rurală Constanţa au reuşit să identifice trei societăţi comerciale păgubite de cei trei fraţi - Ionel Ciocîrlan, de 27 de ani, Gheorghe Severin Ciocîrlan, de 19 ani şi Mihai Dascălu, de 28 de ani, toţi din Valu lui Traian. Firmele prăduite şi-au recuperat bunurile, a căror valoare totală a fost estimată la suma de 30.000 de lei. Printre obiectele care au reintrat în posesia agenţilor economici „călcaţi” de fraţii Ciocîrlan se numără haine pentru copii, încălţăminte şi bunuri electrocasnice. Cu acest prilej, firma jefuită în luna februarie la Tîrgul „Tinimtex", organizat în staţiunea Mamaia, şi-a recuperat articolele vestimentare şi de încălţăminte, care fuseseră sustrase la acea dată de cei trei spărgători. Oamenii legii au concluzionat atunci că marfa furată a fost scoasă pe un geam lăsat deschis intenţionat, înaintea încheierii programului de vizitare, şi a fost transportată cu o dubă parcată pe plaja din apropiere. Reamintim că fraţii Ciocîrlan au fost arestaţi de oamenii legii în urmă cu aprox. două săptămîni, după ce poliţiştii le-au percheziţionat gospodăriile şi au descoperit bunuri care proveneau din mai multe furturi săvîrşite pe raza judeţului Constanţa. Poliţiştii au verificat la acea dată opt locuinţe, din care au ridicat aparatură electrocasnică, piese auto, unelte, statuete din lemn, covoare, îmbrăcăminte şi încălţăminte, sticle cu băutură şi jucării. Cei trei fraţi au ajuns în spatele gratiilor pe 12 mai, cînd judecătorii au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe 29 de zile. Pe data de 23 mai, poliţiştii au mai efectuat în localitatea Valu lui Traian şase percheziţii domiciliare, la capătul cărora au ridicat o cantitate deloc neglijabilă de bunuri, despre care deţineau informaţii că ar proveni din spargeri date de fraţi. Autorităţile au descins în gospodăriile lui Ionel Ciocîrlan, Gheorghiţă Ciocîrlan şi Mihai Dascălu. Alte două percheziţii au fost efectuate în casele Marioarei Trifu, de 55 de ani, soacra surorii fraţilor Ciocîrlan şi Ion Aşeagan, de 60 de ani, suspectaţi că ar face parte din reţeaua celor trei hoţi. Poliţiştii au găsit în gospodăriile verificate saltele de plajă, haine, papuci, jucării, radiatoare, lenjerie, tricotaje, veselă, rulouri pentru vopsit, prize electrice şi butelii, în valoare de aprox. 200.000 lei. Insp. princ. Ion Chiru, şeful Biroului de Poliţie Rurală Constanţa, a declarat: „Pînă în prezent, aprox. 70% din bunurile pe care le-am ridicat în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în localitatea Valu lui Traian, au ajuns din nou în posesia proprietarilor”.