Bunurile imobile ale lui Jorj Unciuleanu, puse sub sechestru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Garanţie de 420.000 de euro pentru plata daunelor morale

Bunurile imobile ale lui Jorj Unciuleanu, puse sub sechestru

Eveniment 06 Iunie 2014 / 00:00 2163 accesări

Directorul de salvări din cadrul SC Hunter’s Company SRL, Jorj Unciuleanu, judecat pentru că ar fi responsabil de moartea scafandrilor Cătălin Ispas şi Cristian Zarafu, are, începând de ieri, mai multe bunuri imobile puse sub sechestru asigurător. Decizia a fost luată de Judecătoria Constanţa, care a admis cererea rudelor celor doi scafandri de a se indisponibiliza terenurile din Agigea şi un spaţiu comercial din Constanţa, aflate pe numele lui Unciuleanu. În acest fel, Veronica Gruea, concubina lui Cristian Zarafu, şi Georgiana Ispas, soţia lui Cătălin Ispas, au siguranţa că, la finalul procesului, vor primi despăgubirile morale solicitate, în sumă totală de 420.000 de euro. Procesul în care Jorj Unciuleanu este acuzat de ucidere din culpă şi neluarea vreuneia dintre măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă se desfăşoară la Judecătoria Constanţa şi are termen pe 16 iulie.

MORŢI ÎN SALA MAŞINI Conform rechizitoriului, pe 9 septembrie 2010, Cătălin Ispas şi colegul lui, Cristian Zarafu, angajaţi ai firmei SC Hunter’s Company SRL, şi-au pierdut viaţa în timp ce verificau sala maşini a navei „Medy”, sub pavilion Turcia, ce s-a scufundat pe 1 septembrie 2010, la ora 12.50, la aproape şase mile marine de digul de larg al Portului Constanţa, travers cu Cap Tuzla. Cargoul era încărcat cu 3.247 tone de fier vechi şi plecase din dana 115 a Portului Constanţa Sud - Agigea, cu destinaţia Istanbul. Din declaraţiile echipajului care i-a însoţit pe scafandri a reieşit că cei doi s-au scufundat în jurul orei 18.00, după ce au vizionat înregistrarea făcută de colegii lor care coborâseră la epavă cu doar câteva zeci de minute înainte. Zarafu şi Ispas nu au mai ieşit la suprafaţă. Pe 13 decembrie 2010 a fost găsit corpul lui Cătălin Ispas, iar zece zile mai târziu, cadavrul lui Cristian Zarafu. Trupurile scafandrilor au fost descoperite în sala maşini. Unciuleanu este acuzat că nu a luat toate măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru ca cei doi scafandri să-şi desfăşoare activitatea în siguranţă. Jorj Unciuleanu a fost trimis în judecată în stare de libertate, după aproape trei ani de cercetări.



12