Bunurile, orătăniile şi nevasta, vopsite în culorile Stelei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bunurile, orătăniile şi nevasta, vopsite în culorile Stelei

Eveniment 02 Februarie 2007 / 00:00 2544 accesări

Un suporter înfocat al echipei de fotbal Steaua Bucureşti a ales o modalitate inedită de a-şi arăta ataşamentul faţă de echipa favorită. Ferudan Meftar, şofer de autocar, este cunoscut de localnicii din Cumpăna ca un mare fan al echipei campioane. Fanatismul său l-a împins pînă acolo încît bărbatul şi-a vopsit gardurile casei în culorile roşu-albastru, iar zidurile locuinţei au fost înţesate cu emblemele clubului de fotbal. În rest, de la jaluzelele de la ferestre şi pînă la cuşca dulăului, toaleta şi coteţul găinilor sînt vopsite în culorile clubului favorit. Nici găinile din bătătură nu au scăpat de „botez”. Cele 18 moţate şi cocoşul au penele vopsite roşu - albastru. Reihan Ferudan, soţia suporterului, spune că fiecare găină poartă numele cîte unui jucător component al lotului echipei Steaua Bucureşti. „Pe cocoş îl cheamă Rădoi, iar găina asta neagră este Bănel. Avem o echipă completă de fotbal cu tot cu rezerve”, a spus Reihan. La rîndul ei, femeia, atinsă şi ea de microbul fotbalului, arată cu mîndrie o adevărată colecţie de fotografii cu echipa Steaua Bucureşti. Reihan şi-a personalizat coafura vopsindu-şi părul în şuviţe cu culorile clubului campion. Lucrurile nu se vor opri aici, pentru că fratele lui Ferudin spune că bărbatul are de gînd să vopsească întreg acoperişul casei în roşu şi albastru. Singurul care a „scăpat” este cîinele, un ciobănesc german care, cel puţin ieri, avea încă blana neagră.

Taguri articol


12