Bursa americană a înregistrat joi cea mai bună zi din ultimii doi ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursa americană a înregistrat joi cea mai bună zi din ultimii doi ani

Economie 09 August 2024 / 10:05 477 accesări

Wall Street s-a bucurat de cea mai bună zi de tranzacționare din ultimii aproape doi ani, recuperând majoritatea pierderilor suferite luni. Indicele S&P 500 a crescut cu +2,3%, iar Dow Jones cu +1,8%. Nasdaq Composite care include companiile tehnologice, a ]nregistrat la închiderea de joi seara un avans de +2,9%.

Evoluția vine la doar trei zile după ce bursele americane au înregistrat cea mai proastă zi din ultimii doi ani, pe fondul cifrelor care arată o încetinire (dar nu o scădere) a economiei.

În urmă cu doi ani, când inflația era la niveluri nemaivăzute din anii 70, banca centrală americană (Fed) a crescut dobânzile la cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani, iar acum este de așteptat ca acestea să fie tăiate în septembrie, căci inflația scade.

Bursele asiatice au deschis și ele în creștere, vineri, dar, după câteva ore de tranzacționare, și-au pierdut elanul și au reintrat în teritoriul negativ. Bursele europene au închis ziua de ieri indecis, la fel și cea de la București



Ştiri recomandate

12