Bursă de turism, la Pavilionul Expoziţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursă de turism, la Pavilionul Expoziţional

Justiție 18 Septembrie 2010 / 00:00 640 accesări

După ce a susţinut sus şi tare, de la începutul sezonului estival, că litoralul nu reprezintă o prioritate pentru turismul românesc, ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, cu ocazia deschiderii Bursei de Turism, care se desfăşoară în Mamaia, la Pavilionul Expoziţional, că este momentul ca staţiunile de la Marea Neagră să devină unele dintre locurile alese de turişti pentru... petrecerea Revelionului. Darnic în declaraţii, demnitarul a ţinut să precizeze că, împreună cu alte instituţii, va începe o campanie pentru diminuarea evaziunii fiscale în turism, „fenomen care a adunat până la 40% din ceea ce înseamnă turismul românesc”. Ministrul Elena Udrea a afirmat, într-o conferinţă de presă, după deschiderea Bursei de Turism, că evaziunea fiscală în turism se manifestă în două moduri: pe de o parte sunt cei care nu înregistrează toţi turiştii cazaţi, iar pe de altă parte, sunt cei care cazează turişti, dar nu-şi declară activitatea. Elena Udrea a afirmat că va fi semnat un protocol cu Inspectorul General al Poliţiei, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, iar peste două săptămâni vor începe controalele, urmând să fie realizate echipe mixte cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale. La aceste controale pot participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor de turism. Ministrul a menţionat că pentru descoperirea celor care încalcă legea vor fi folosite mai multe variante, printre care şi cea a flagrantului. Ministrul a afirmat, totodată, că această campanie are o durată de şase luni şi face parte din acţiunea de combatere a evaziunii fiscale din România.

ACŢIUNE TARDIVĂ. Dacă, pentru turismul montan, acţiunea este binevenită, pentru turismul de pe litoral, o asemenea iniţiativă este tardivă, având în vedere că sezonul estival s-a încheiat. „Este nevoie de controale în turism, însă acestea trebuie să fie organizate. În acest moment, în sectorul turistic este haos, din cauza vidului legislativ. În 20 de ani nu am avut o lege care să reglementeze acest domeniu”, a declarat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin. O altă propunere lansată de ministrul Turismului face referire la implementarea unui soft în unităţile de cazare din ţară, astfel încât să fie cunoscut, în orice moment, numărul de turişti aflat pe teritoriul României. Elena Udrea a spus că este surprinsă că statisticile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au arătat o creştere cu 5% a numărului de turişti, în timp ce hotelierii susţin că au avut o scădere cu 15 procente în acest sezon estival. În cadrul Bursei de Turism de la Mamaia, la care participă peste 100 de expozanţi, reprezentanţii agenţiilor de turism şi ai hotelierilor vor discuta despre ofertele turistice pentru sezonul turistic 2011.



12