Bursa de Valori București a câștigat peste 5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursa de Valori București a câștigat peste 5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână

Economie 09 Februarie 2025 / 17:25 167 accesări

Bursa de Valori București a câștigat 5,76 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,62%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 2,44%, în comparație cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 360,868 miliarde de lei, în perioada 3 - 7 februarie 2025, în creștere de la 355,106 miliarde de lei, în perioada 27 - 31 ianuarie 2025.

Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 185,599 milioane de lei, în creștere față de 181,180 milioane de lei, în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost marți, 4 februarie, când s-a înregistrat un rulaj de 59,774 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 7 februarie, cu o valoare a tranzacțiilor de 25,183 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori București - BET - a închis săptămâna la 17.063,55 puncte.

Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 52,272 milioane de lei și o stagnare a prețului.

În topul tranzacțiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu tranzacții de 35,824 milioane de lei (0,96%), și ale Hidroelectrica, cu 26,688 milioane de lei (-0,82%).



Ştiri recomandate

12