Secţia exterioară Valu lui Traian din cadrul Penitenciarului Poarta Albă a găzduit, ieri, „Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate de etnie romă”. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Peste obstacole cu speranţă şi încredere”, derulat de reprezentanţii Penitenciarului Poarta Albă (în calitate de beneficiar) în parteneriat cu Asociaţia Viitorul Romilor şi Centrul pentru Formare Profesională şi Dezvoltare Regională Constanţa, finanţat de Fondul Social European. Activitatea are ca scop crearea unui cadru adecvat de întâlnire şi colaborare dintre reprezentanţi ai comunităţii de afaceri locale şi instituţia penitenciară, pentru creşterea şanselor de resocializare a persoanelor cu cazier, medierea relaţiei dintre angajator şi beneficiari printr-o mai bună experienţă de prezentare a cererii de muncă pentru persoanele cu cazier şi asigurarea condiţiilor necesare reprezentanţilor societăţilor comerciale dobrogene de a-şi afirma public disponibilitatea de susţinere a grupurilor defavorizate. La eveniment au participat peste 50 de persoane private de libertate de etnie romă şi 8 agenţi economici din domeniul construcţiilor.