România vrea să obţină în următorii trei ani statutul de „piaţă emergentă“ în clasificarea Morgan Stanely Capital International (MSCI), a declarat preşedintele Bursei de Valori din București (BVB), Ludwik Sobolewski, menţionând că BVB face eforturi pentru a fi inclusă anul viitor pe lista de aşteptare în vederea promovării. „Să fim incluşi pe lista de aşteptare, de la jumătatea anului viitor, este cel mai ambiţios plan al nostru. Dacă nu reuşim la anul, atunci următoarea oportunitate va fi la mijlocul lui 2016. Deci, chiar şi într-un scenariu mai pesimist, România tot ar putea să obţină statutul de piaţă emergentă în 2017“, a declarat Sobolewski. Obţinerea statutului de piaţă emergentă ar fi un semn pentru investitori că piaţa locală este suficient de organizată şi sigură şi că poate genera venituri şi lichiditate suficiente, a adăugat el. În prezent, BVB este clasificată drept „piaţă de frontieră“ în indicele MSCI, unde este reprezentată prin cinci companii, şi anume Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, BRD - Groupe Societe Generale şi Transgaz. ASF a aprobat în august un plan de măsuri în vederea obţinerea statutului de piaţă emergentă în cel mult doi ani, care include, printre altele, creşterea gradului de accesibilitate şi atractivitate a pieţei de capital, dezvoltarea pieţei locale primare şi secundare de obligaţiuni, creşterea lichidităţii şi atragerea de noi investitori.