Burse pentru liceenii constănțeni proveniţi din mediul rural

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC

Burse pentru liceenii constănțeni proveniţi din mediul rural

Administrație 28 Octombrie 2014 / 00:00 898 accesări

Cei mai silitori elevi din mediul rural care învaţă în liceele din municipiul Constanţa au primit, ieri, burse de merit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Printre cei recompensaţi pentru rezultatele bune obţinute la învăţătură au fost şi elevii de la Liceul Sportiv „N. Rotaruׅ“, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Decebal“ și Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”. Unul dintre reprezentanţii CJC care se ocupă de acest program - Liliana Dumitru - ne-a spus că acum se acordă burse cumulate în cinci luni - aferente semestrului II din anul şcolar 2012 - 2013, din 15 ianuarie până în 15 iunie 2013. Pentru fiecare lună de şcoală, primii trei elevi din clasele X, XI şi XII, care provin din mediul rural, din fiecare liceu, primesc câte 150 (locul I), 100 (locul II) şi 50 de lei (locul III). Potrivit CJC, în cadrul „Programului de burse pentru elevii din mediul rural” vor fi premiaţi, în această săptămână, aproape 400 de liceeni care învață în municipiul Constanţa. Bursele se acordă elevilor de gimnaziu şi liceu din mediul rural printr-un program al CJC lansat, în urmă cu şapte ani, de către preşedintele ales al CJC, Nicuşor Constantinescu. Condiţia principală pe care tinerii trebuie să o îndeplinească pentru a beneficia de aceste burse este să aibă media generală, în fiecare semestru, mai mare de 8.



12