Centrul de plasament „Antonio” din Constanţa a fost ieri scena unui eveniment emoţionant. Directorul şi totodată fondatorul Fundaţiei „Diaconia Dobrogea”, Memet Ural, a înmînat două burse pentru continuarea studiilor universitare. „Eu sînt originar din Constanţa, dar în urmă cu foarte mulţi ani m-am stabilit în Germania, unde am înfiinţat această fundaţie. Acum 12 ani am început să ajutăm căminul de copii Antonio. De atunci, în fiecare an sîntem prezenţi la Constanţa şi acordăm burse copiilor care au rezultate bune la învăţătură şi doresc să îşi continue studiile”, a declarat Ural. Beneficiarii celor 150 de euro pe lună, timp de trei ani, sînt Ancuţa Geană, de 19 ani şi Andreea Filip, de 18 ani. Cele două fete sînt eleve în clasele a XII-a, respectiv a XI-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa şi au medii peste 9. „Pe noi ne bucură aceste acţiuni şi vom căuta pe viitor şi alte modalităţi de colaborare cu fundaţia Diaconia Dobrogea”, a afirmat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPDC) Constanţa, Petre Dinică. Ancuţa a ajuns în centrul de plasament cînd avea opt ani, după ce părinţii ei au divorţat. „Eu am rămas în grija tatei, împreună cu fratele şi sora mea. Din păcate, el nu avea condiţiile necesare pentru a ne creşte, iar pentru că mama noastră nu a vrut să ne ia, am ajuns la centru. A zis că este mai bine aşa decît să ne ţină lîngă el şi să ne chinuie. De atunci, am ţinut permanent legătura cu el. Îi mulţumesc că m-a adus aici, pentru că am beneficiat de condiţii bune şi am fost înconjurată de oameni care m-au ajutat atunci cînd am avut nevoie”, povesteşte Ancuţa. Elevă în ultimul an de liceu, ea îşi doreşte să devină educatoare şi să se întoarcă în centru pentru a ajuta copiii să devină ceea ce şi-au propus. La cei 18 ani ai săi, Andreea şi-a ales deja cariera. „Eu vreau să urmez cursurile unei facultăţi de economie, însă deocamdată nu ştiu exact care. Am venit la centru cînd aveam şase sau şapte ani. Mama mea lucra în Turcia. Stătea un timp în ţară, cu noi, după care pleca iar. Pînă cînd a plecat de tot. De atunci nu mai ştim nimic de ea. Împreună cu cele două surori ale mele am rămas în grija tatei. După plecarea mamei, tata a început să bea şi nu mai avea grijă de noi. Atunci a decis să ne aducă la centru. Între timp, surorile mele care sînt mai mari, au plecat din centru şi s-au căsătorit, una în Valu lui Traian, unde am locuit înainte, şi una în străinătate”, a povestit Andreea. Deşi viaţa nu a fost blîndă cu ele, fetele au învăţat să-şi poarte singure de grijă şi să treacă peste greutăţi cu zîmbetul pe buze. Amîndouă sînt de părere că părinţii lor au luat o decizie bună cînd le-au adus la „Antonio” şi chiar le mulţumesc pentru acest lucru.