Businessul românesc e mort fără ajutor de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
2019

Businessul românesc e mort fără ajutor de stat

Economie 13 Mai 2019 / 18:10 1081 accesări
Președintele Consiliului IMM, Florin

Președintele Consiliului IMM, Florin

Nouă din zece antreprenori care au primit finanţare prin programul Start-Up Nation 2017 spun că nu şi-ar fi deschis o firmă dacă nu ar fi beneficiat de aceşti bani, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), cu sprijinul BCR. Sondajul a fost realizat în perioada noiembrie 2018 - februarie 2019 şi conţine răspunsurile a 380 de antreprenori beneficiari ai programului Start-Up Nation 2017. Astfel, la întrebarea dacă afacerea ar fi existat fără finanţarea prin programul menţionat, 48,4% dintre ei au răspuns „cu siguranţă, nu“, iar 39,4% au răspuns „mai degrabă nu“. Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a apreciat că acesta este un lucru negativ - „O firmă înseamnă o oportunitate, nu să faci o firmă pentru un anumit program. Este nevoie de o îmbunătăţire în procesul de selecţie a câştigătorilor şi de o etapă în care să avem şi un interviu cu aceşti întreprinzători, să vedem care este dorinţa lor, viziunea lor. Să faci o afacere doar pentru a primi finanţare nu cred că este în regulă“. Aproximativ 70% dintre cei care au înfiinţat o firmă prin acest program sunt asociaţi unici, ceea ce arată că spiritul de asociere în rândul tinerilor întreprinzători nu este unul foarte ridicat, a completat Jianu. Un lucru bun este însă că 42% dintre antreprenori sunt femei, iar 57% - bărbaţi, aşadar o proporţie comparabilă. Vârsta medie este 30 ani, iar 45% dintre ei sunt necăsătoriţi. „65% dintre cei care au răspuns au studii superioare, iar 30% studii liceale, ceea ce arată că antreprenoriatul este despre toţi şi pentru toţi. În proporţie de 80%, ei nu sunt plătitori de TVA, iar opt din zece au apelat la credite bancare. Principalul motiv pentru demararea afacerii este dorinţa de a fi propriul şef şi de a fi independent, urmată de dorinţa unui câştig mare şi de dorinţa de realizare, de împlinire“, a conchis Jianu.

Taguri articol


12