Majoritatea persoanelor active pe internet se tem, instinctual, de redistribuirea averilor prin politici de stânga, socialiste. Dar aceeași majoritate este nepăsătoare sau în necunoștință de cauză față de redistribuirea averilor prin dobânzi și prin manipularea pieței banilor, notează avocatul Gheorghe Piperea - „Puțină lume știe, iar main-stream-ul ignoră sau ocultează acest adevăr, dar mai mult de 45% din prețul TUTUROR bunurilor și serviciilor pe care le achiziționăm sunt costuri cu dobânzile. Chiar dacă nu toți cumpărăm bunuri și servicii pe credit și chiar dacă nu toți avem de-a face cu băncile, toți trebuie să suportăm dobânzile băncilor, întrucât, în primul rând, toți comercianții se împrumută la bănci și, în al doilea rând, statul și autoritățile publice locale fac același lucru. Când cumpărăm de la comercianți, achităm și costurile lor cu dobânzile. Când plătim taxe și impozite la stat și la autoritățile publice locale, achităm și costurile lor cu dobânzile. Așadar, aproape jumătate din toți banii din lume se duc în bănci“. Piperea mai spune că, fără împrumuturi, cantitatea totală de bani din circulație ar fi de maximum 10% din cât este acum - „În România, doar 10 lei din 100 sunt emiși de BNR. Restul sunt așa-ziși bani interni, creați de băncile comerciale ca efecte directe ale contractelor de credit și care nu au echivalent în depozite sau fonduri proprii. Iar aici intervine și diminuarea treptată a valorii banilor, o politică insidioasă a băncilor centrale. Ele pretind că, ieftinind banii, stimulează creșterea economică. De fapt, asta nu duce decât la expropierea treptată a celor care muncesc și economisesc, mizând pe stabilitatea valorii banilor, în favoarea celor care consumă pe credit sau își asumă riscuri pe banii altora“. Ca fapt divers, în 1999, cu 100 lei se putea cumpăra ceea ce acum se cumpără cu circa 670 lei; în același timp, cu 100 euro (pe atunci, doar o valoare de cont) se putea cumpăra ceea ce acum se cumpără cu 155 euro. Statistic, continuă Piperea, din totalul tranzacțiilor care presupun circulația banilor la nivel global, doar 15% reprezintă echivalentul unui fapt economic, restul de 85% fiind alocat operațiunilor financiare și de capital speculative, „în care banii sunt rulați în circuitul închis al brokerilor, traderilor și băncilor de investiții (cu epicentru pe Wall Street)“ - „Banii se învârt într-un cerc al speculațiilor financiare, se stratifică în complexe instrumente financiare derivate, se înmulțesc prin factori de multiplicare (leverage - n.r.) și se „materializază“ din estimări de profit și de risc. Evident, se fac bule speculative care se auto-justifică (asta până când se sparg și afectează întreaga lume - vezi criza din 2008)“. Și, după cum explica și mentorul protagonistul peliculei „Lupul de pe Wall Street“, în toate fazele acestui interminabil loop de speculații financiare se percep... exact! comisioane și dobânzi, bani cash pe care îi iau acasă speculatorii. Culmea ironiei, conchide avocatul, este că atunci când astfel de actori dau faliment, ei sunt salvați de stat cu banii contribuabililor sau cu economiile deponenților în bănci, pe motiv că sunt prea mari pentru a fi lăsați să moară (too big to fail - n.r.) - „Profitul este lipit de acești speculatori privilegiați, iar pierderile se distribuie la noi... Toate legile din lume sunt pentru ei. Dacă sunt prinși că au manipulat piețele financiare, se negociază imediat amenzi, pe care le achită cu seninătate, pentru că le recuperează ulterior tot de la noi, din comisioane și dobânzi. Chiar și după încălcări repetate ale legii, ei rămân în scenă. De ce oare? “.