Peste 59.000 de persoane ar putea beneficia, în 2015, de bilete la tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul maxim de beneficiari fiind acelaşi de anul trecut, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Numărul total al biletelor de tratament balnear care poate fi finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabileşte în urma finalizării procedurii de achiziţie, în corelaţie cu raportul preţ/bilet practicat de operatorii economici participanţi la procedura de achiziţie. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care sunt pensionari în sistemul public de pensii, asigurați ai sistemului public de pensii sau beneficiari ai prevederilor unor legi speciale ce reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. La Constanța, distribuirea biletelor de tratament balnear se va face de către CNPP, prin Casa Județeană de Pensii (CJP). Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face tot de către CNPP, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, către prestatorii de servicii. Anul trecut, la noi în județ, numărul de bilete la tratament acordate pensionarilor a fost de aproximativ 1.000 pe lună. În unele luni, când cererea a fost mai mare, și numărul biletelor a fost suplimentat, potrivit purtătorului de cuvânt al CJP Constanța, Kristina Mutiș.