Proaspăt căpătată cu patalama europeană, România ţine cu tot dinadinsul să demonstreze contrariul întregii lumi. Nu din vina agricultorului, care riscă să rămînă fără fonduri de la UE, nici din cea a salariatului care speră la venituri mai mari cu cîţiva lei dar cumpără totul în euro şi nici din vina întreprinzătorului care dă din coate, înfruntă birocraţie şi corupţie şi plăteşte tot felul de invenţii în materie de taxe şi impozite. România este făcută de rîs de cei mai de seamă reprezentanţi ai săi, primii oameni în stat. Şi nu pentru o cauză nobilă, cum ar fi, de exemplu, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale românului sau pentru ca acesta să aibă un cuvînt greu de spus în Europa şi în lume, ci pentru acapararea puterii în scop personal. Sau, doar pentru a contracara aviditatea pentru putere a altora. Numai aşa s-ar putea explica de ce, în condiţiile în care România riscă o clauză de salvgardare, preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu s-au lansat într-un nou război politic, război care implică întreaga ţară. De această dată, cel al votului uninominal. Probabil România este singurul stat din lume în care preşedintele convoacă referendum pentru organizarea votului uninominal, Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament tot pentru votul uninominal, în timp ce, în Parlament - organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării - se dezbate un proiect de lege privind introducerea votului uninominal. Ce cîştigă românul integrat în UE din escaladarea la cote nemaiîntîlnite a luptei dintre Băsescu şi Tăriceanu?

Continuare în pagina “Politică Internă“