„Mamaia caută o vedetă”, emisiunea-concurs difuzată în fiecare duminică seară, de la ora 20.30, de Neptun TV, a ajuns în finală. Cei cinci tineri interpreţi continuă competiţia pînă la ultima ediţie a programului de divertisment, pentru că doar unul dintre ei va ajunge pe scena Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia. Doar o săptămînă îi mai desparte pe cei cinci finalişti, Loredana Ciubotaru, Adriana Bungiu, Georgiana Rusu, Alexandra Stan şi Nicolae Morărescu, de punctul culminant al emisiunii, aflarea marelui cîştigător. Alături de aceşti tineri ambiţioşi şi talentaţi vor mai fi, pentru încă o săptămînă, cei trei profesori care s-au străduit, pe durata celor trei luni de concurs, să îi transforme în adevăraţi artişti: Călin Hanţiu (coregrafie), Traian Broască şi Mihai Trăistariu (canto). „Au progresat enorm, cred că acum se pot numi cîntăreţi”, a precizat Mihai Trăistariu.
În această duminică, la „Mamaia caută o vedetă”, concurenţii îşi vor pune în valoare calităţile artistice în cadrul ultimei probe „de foc”: cabaret - muzică internaţională. Pentru a mai destinde atmosfera, în cadrul emisiunii vor fi invitaţi Andra şi Radu Groza.
Emisiunea „Mamaia caută o vedetă” se difuzează în fiecare duminică seară, începînd cu ora 20.30, la Neptun TV. „Mamaia caută o vedetă“ este un proiect iniţiat de Televiziunea Neptun, partener fiind Consiliul Judeţean Constanţa, prin Direcţia de Cultură.