Cabinetele medicale rurale se închid!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cabinetele medicale rurale se închid!?

Sănătate 10 Decembrie 2010 / 00:00 540 accesări

Noile criterii de încadrare a cabinetelor medicale din mediul rural vor duce la închiderea multor cabinete şi la pierderea de către medici a unor sporuri, susţin două organizaţii ale medicilor de familie, care cer retragerea proiectului şi supunerea lui dezbaterii publice. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au luat act de intenţia Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a modifica radical criteriile de încadrare a cabinetelor medicale aflate în mediul rural, dar resping propunerile de modificare, precizând că acestea vor face imposibilă funcţionarea multor cabinete din mediul rural, întrucât 75% dintre medicii din rural ar rămâne fără sporurile acordate în funcţie de distanţa până la cea mai apropiată cameră de gardă sau de numărul de pacienţi. Noile criterii stabilesc că aceste sporuri se acordă medicilor din localităţi mai lungi de 20 de kilometri sau celor care au de parcurs o distanţă mai mare de 60 de kilometri până la o structură de urgenţă. “Localităţi mai lungi de 20 de km? Nici oraşele mari nu au asemenea lungimi! Distanţa până la o structură de urgenţă mai mare de 60 de kilometri? Majoritatea judeţelor au lungimi mai mici de 60 de kilometri! Această modificare este făcută cu intenţia clară de a reduce accesul pacienţilor la servicii medicale de calitate şi de a renunţa la sprijinirea cabinetelor din mediul rural prin reducerea abruptă a finanţării. Nu este o noutate pentru nimeni că în România rurală se trăieşte în alt secol. Nu există drumuri, nu există apă curentă, nu există canalizare. În aceste condiţii, aportul personal al medicului este de nepreţuit”, a declarat Sandra Alexiu, de la SNMF. Medicii de familie cataloghează criteriile propuse în proiect ca fiind “absolut abracadabrante”, precizând că, în noile condiţii, medicii din zonele defavorizate nu vor mai avea niciun fel de sporuri, iar acest lucru ar însemna şi închiderea cabinetelor medicale care, de cele mai multe ori, îşi acoperă cheltuielile din aceste sporuri. “Este o modalitate foarte facilă pentru cele două instituţii să facă o economie pe termen scurt. Din păcate, efectele pe termen mediu înseamnă plecarea acestor medici din rural în urban şi din România în acele ţări în care comunitatea locală înţelege mult mai bine ce înseamnă să ai un medic”, a mai spus Alexiu.

• RETRAGEREA PROIECTULUI ŞI O REVIZUIRE REALĂ • SNMF şi FNPMF solicită retragerea proiectului şi o revizuire reală a criteriilor de încadrare, motivate prin studii care există inclusiv în România şi analizarea lor cu seriozitate, fără a mai sacrifica din nou populaţia şi medicii. “Solicităm MS şi CNAS să retragă acest proiect şi să menţină grila actuală de criterii pentru anul 2011, iar pentru anul 2012 propunem o grilă de criterii realiste, realizată de medici practicieni, adaptate la realităţile din România şi pe care să le discutăm serios astfel încât sprijinul pentru medici şi pacienţi să fie real şi consistent”, au arătat medicii de familie. Potrivit ultimelor statistici disponibile, la 1 ianuarie 2010, populaţia României era de 21.462.186 de locuitori, din care 55,17 la sută în mediul urban şi 44,93 la sută în rural – 2.860 comune. “Marcat de o subfinanţare cronică, de o centrare a asistenţei medicale pe spital şi nu pe asistenţa medicală primară, astăzi, sistemul sanitar este considerat aproape în colaps şi nici perspectivele apropiate nu par a fi foarte optimiste, deoarece niciodată sănătatea nu a fost o prioritate reală a unui guvern după 1989. Problemele din sistemul sanitar românesc sunt accentuate de deficitul pronunţat de cadre medicale, un deficit prezent chiar şi în statisticile oficiale”, au mai explicat medicii de familie.

De menţionat că Franţa are 261.000 de medici, dintre care 64.683 sunt medici de familie, iar dintre aceştia, 1.353 sunt veniţi din România. “În acest context extrem de nefavorabil, medicina de familie în România traversează o perioadă extrem de dificilă. Finanţarea asistenţei medicale primare este extrem de scăzută şi privind la bugetul pentru anul viitor constatăm că este în scădere”, au mai arătat medicii de familie.



12