Teatrul de Stat Constanţa a ieşit, sîmbătă seară, la rampă cu prima premieră din acest an, „Cabinierul“, de Ronald Harwood, în regia tînărului Alex Mihail, cîştigător al premiului UNITER pentru regie, în urmă cu trei ani. „Cabinierul“ îndepărtează cu subtilitate cortina pentru a-i permite spectatorului să arunce o privire în culisele teatrului, acolo unde cabinierul Norman şi Domnia Sa, Domnul, luptă cu propriile angoase. Pavel Bîrsan - Norman, Dana Dumitrescu - Doamna, Cristina Oprean - Madge, Mihai Sorin Vasilescu - Domnul, Laura Bilic - Irene, Dumitru Caramitru - Geoffrey Thornton, Dan Zorilă - dl. Oxenby, Remus Archip - Kent, Alexandru Mereuţă - Gloucester, Andrei Cantaragiu - Edgar/ Curtean/ Cavaler şi Gelu Ciobanu – Albany au oferit publicului o perspectivă inedită asupra teatrului.

Spectactorul obişnuit să urmărească firul narativ al unei piesei va fi, într-o oarecare măsură, deziluzionat, deoarece „Cabinierul“ nu este o înşiruire de situaţii clare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un actor bătrîn, căruia ceilalţi i se adresează ceremonios, „Domnul“, ca o dovadă a prestigiului de care se bucura cînd interpreta cu succes personajele shakespeariene, se găseşte în imposibilitatea de a-şi intra în rol. Odată cu trecerea timpului, frustrările sale au crescut şi, ajuns la vîrsta senectuţii, speriat de trecerea timpului – o viaţă şi-a dedicat-o scenei, substituind trăirile personajelor sale trăirilor proprii - fuge din spitalul unde era internat pentru a se prezenta în faţa publicului. Cabinierul său, Norman, care îl slujeşte cu devotament de 11 ani, îi este alături în orice situaţie. Pentru că nu îşi înţelege rostul vieţii decît prin raportarea la scenă şi la viaţa Domnului, prin orice mijloace, Norman încearcă să-şi facă „stăpînul“ să-şi reia locul pe scenă, în ciuda sfaturilor pe care le primeşte de la Doamna (Dana Dumitrescu) sau de la managerul trupei, Madge (Cristina Oprean).

Cei doi protagonişti, cabinierul Norman (Pavel Bîrsan) şi apreciatul actor, Domnul (Mihai Sorin Vasilescu), interpret a numeroase roluri titulare din repertoriul shakespearian „monopolizează“ registrul discursiv. Celelalte personaje reuşesc să potenţeze personalitatea protagoniştilor. În spatele cuvintelor există nenumărate nuanţe care ţin de retorică şi care dezvăluie personalitatea şi drama protagoniştilor. După cum a specificat şi regizorul Alex Mihail, discursul încărcat de nuanţe reprezintă „carnea şi identitatea personajelor“ şi dezvăluie personalitatea celor două personaje principale care încearcă să se salveze de lumea meschină în care trăiesc prin iluzie - pentru Domn, teatrul este o iluzie şi această iluzie îl ridică în ochii celorlaţi şi îi dă un statut demn de un rege, Domnia Sa, iar pentru Norman, iluzia constă în a-l sluji pe Domn.

Jocul celor două personaje captează atenţia spectatorilor cu capacitatea de a vedea dincolo de cuvinte, celelalte personaje avînd rolul de a-i pune şi mai mult în lumină pe cei doi protagonişti. Pentru cei doi actori Mihai Sorin Vasilescu şi Pavel Bîrsan rolurile au fost o adevărate provocare. Mihai Sorin Vasilescu construieşte un personaj dificil, pus în ipostaza de a-şi juca propriul său rol, acela de actor. Acesta a specificat că, deşi la prima impresie i s-a părut că rolul „îi vine mănuşă“, rolul Domnului este unul dificil, dar special. Pe nesimţite, publicul se lasă copleşit de drama Domnului - bolnav şi măcinat de frustrări, căruia memoria îi joacă feste astfel încît îşi uită rolul. Derutat, Domnul îşi dă seama că viaţa sa este, de fapt, un cumul de roluri, o mască ce a pus în umbră omul. „Nu te întîlneşti prea des cu asemenea roluri în carieră“, a specificat interpretul Domnului, Mihai Sorin Vasilescu. „Este un rol greu, fiind vorba despre o piesă realist-psihologică trebuie să ţii cont de trecutul personajului, de modul său de a se raporta la o situaţie sau alta de viaţă“, a apreciat Pavel Bîrsan complexitatea rolului său.

Deşi regizorul a specificat că în „Cabinierul“ nu este vorba despre teatru în general, nici despre Lear, nici despre Shakespeare, nici despre război, ci despre doi oameni care se salvează prin iluzie, prin teatru, piesa oferă şi o perspectivă generală asupra actului dramatic, care presupune dăruire şi renunţare la sine. În scena care prezintă spectacolul „Regele Lear“, aşa cum l-ar fi văzut publicul imaginar din piesă, spectatorii sînt martori ai unui moment de dăruire şi de loialitate al celor care alcătuiesc „marea familie fericită a teatrului“. În acelaşi timp, ei au acces în culisele teatrului - locul unde se creează efectele speciale şi unde se dau indicaţii de regie - şi observă şi jocul actorilor, pe scenă. Piesa se adresează unui public fidel, obişnuit să frecventeze sala de teatru şi apt să accepte o provocare: aceea de a descifra ce se află dincolo de masca actorului.