„Cabinierul“, un spectacol despre viaţa din culisele teatrului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră la Teatrul de Stat

„Cabinierul“, un spectacol despre viaţa din culisele teatrului

Cultură 30 Ianuarie 2009 / 00:00 480 accesări

La Teatrul de Stat se desfăşoară, în această perioadă, repetiţiile pentru piesa „Cabinierul“, de Ronald Harwood, în regia lui Alex Mihail. Prima premieră a anului teatral 2009 va putea fi urmărită de către spectatorii de la malul mării la jumătatea lunii februarie. Tînărul regizor Alex Mihail a precizat că piesa montată pentru Teatrul de Stat Constanţa reprezintă „cel de-al doilea debut“, după „Comedie neagră“, de Peter Shaffer.

Din distribuţia piesei, care aduce în lumină lumea din spatele scenei, relaţia specială dintre actor şi cabinierul său, fac parte actorii: Sorin Vasilescu (în rolul Domnului), Pavel Bîrsan (Norman), Dana Dumitrescu (Doamna), Diana Cheregi (Madge), Laura Bilic (Irene), Dumitru Caramitru (Thornton), Dan Zorilă (Oxenby), Remus Archip (Kent), Alexandru Mereuţă (Gloucester), Andrei Cantaragiu (Edgar/Curtean/Cavaler) şi Gelu Ciobanu (Albany). Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Vladimir Turturică.

Alex Mihail a absolvit, în 2005, Regia de teatru, la clasa profesorului Tudor Mărăscu, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“. În 2006, Alex Mihail a primit Premiul UNITER pentru debut, pentru regia spectacolului „Comedie Neagră“. Aceeaşi piesă i-a adus premiul pentru cel mai bun regizor şi la Gala „Comedia ţine la TINEri“, din 2006.

Taguri articol


12