25 Noiembrie 2024, 23:20
Cabral Ibacka, una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune, îşi petrece vacanţa, zilele acestea, pe litoralul românesc. Duminică seară, la terasa Cafe D’Art, din centrul Constanţei, Cabral a putut fi văzut alături de o frumoasă blondă, în compania căreia a şi mîncat. Deşi persoană publică, acesta s-a purtat foarte natural, fără a face paradă de... fiţe, aşa cum mai obişnuiesc unii dintre colegii săi de breaslă.
Îmbrăcat lejer, de vară, Cabral şi însoţitoarea sa au luat cina liniştiţi, vorbind discret, fără a atrage atenţia asupra lor. Cabral a părăsit localul în jurul orei 22.00, nu înainte de a lăsa un bacşiş gras.