Toată lumea politică din România a aşteptat cu sufletul la gură raportul Comisiei Europene asupra justiţiei noastre. Ba, aş adăuga faptul că şi mulţi români anonimi, care au suferit o sumedenie de nedreptăţi de pe urma unor sentinţe strigătoare la cer, au aşteptat cu răsuflarea tăiată, vorba vine, semnalul unei consolări naţionale! Spre perplexitatea cvasiunanimă, spre uimirea unora sau bucuria altora, acest raport este incredibil de bun faţă de situaţia reală a justiţiei româneşti… El seamănă cu o „cacealma călduţă”, prin care Uniunea Europeană ne-a ţinut sub ameninţarea pedepsei, totul sfîrşindu-se cu o dojană sau o blajină clătinare a degetului arătător. Culmea ironiei este că avem chiar şi motive de „mîndrie naţională”, deoarece stăm mai bine decît Bulgaria! Ceea ce, însă, m-a surprins, rămîne faptul că acest raport, în loc să liniştească spiritele, a stîrnit un fel de furtună politică într-un pahar cu apă…

Pe de o parte, documentul dovedeşte că europenii sînt naivi şi birocratici, în egală măsură. Ei o ţin „gaia maţu” că Daniel Morar este un veritabil cruciat împotriva corupţiei şi că, din acest motiv, procurorul şef al DNA nu trebuie şi nu poate fi schimbat din funcţie. Tot europenii continuă să ceară, pînă la exasperare, rezolvarea cazului Năstase, ceea ce arată că infailibila Comisie Europeană nu face altceva decît să repete papagaliceşte sfaturile şoptite la ureche de Monica Macovei. Recomandările pe care le primeşte România în acest raport seamănă cu discursurile lui Traian Băsescu din 2004, cînd trăiam toţi cu iluzia că începe războiul împotriva corupţiei şi a „sistemului ticăloşit”.

Pe de altă parte, vorba lui Victor Ciutacu, în ţara noastră continuă furturile, jafurile, violurile sau crimele, iar unele dintre sentinţele judecătoreşti par de-a dreptul halucinante. Totuşi, pe „lista neagră” a europenilor există 24 de cazuri de „dezincriminări” din cauza Parlamentului, 4 cazuri de achitări în „marea corupţie” şi numai 5-6 persoane cărora ANI le-a cerut confiscarea averilor, într-un an întreg de existenţă a agenţiei. În vremea asta, procurorul general al României îl acuză pe preşedintele CSM, iar acesta, la rîndul său, dă vina pe ministrul de Justiţie şi pe Codruţa Kovesi, susţinînd că numai cei doi sînt „pîrghiile” prin care politicul se amestecă în justiţie. Între timp, Daniel Morar pune bomboana pe colivă şi anunţă începerea urmăririi penale împotriva Monicăi Iacob-Ridzi, ceea ce a avut drept urmare o ieşire sforăitoare la rampă a lui Traian Băsescu, deşi pretextul oficial era raportul asupra justiţiei. M-a surprins, totuşi, felul în care Traian Băsescu a ocolit punctele spinoase din cazul Ridzi, care i-a fost, în mod evident, protejată. Voi reveni asupra acestui subiect mîine.

La urmă, dar nu cel mai puţin important, Bogdan Chirieac mărturiseşte public că, din punctul său de vedere, justiţia din România a ajuns cea mai mare mafie, fiindcă toţi magistraţii îşi măresc veniturile şi sporurile prin sentinţe judecătoreşti, în dispreţul legii şi împotriva voinţei Guvernului, fără să se sinchisească de cazul dramatic al profesorilor sau de protestele sindicale ale altor categoriii profesionale. Toate astea nu se văd şi nu se aud pî4nă la Bruxelles sau Strasbourg, unde defilează pe culoare Eba, braţ la braţ cu Monica Macovei?! Iată de ce avem de-a face cu o cacealma…