Cadavru găsit în mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cadavru găsit în mare

Eveniment 27 Ianuarie 2014 / 00:00 2017 accesări

Poliţiştii din localitatea 23 August fac investigaţii pentru a afla identitatea unui bărbat găsit înecat, ieri după-amiază, în Marea Neagră. Cazul a intrat în atenţia oamenilor legii în jurul orei 13.00, atunci când câţiva pescari au sunat la 112 şi au anunţat că, în zona Halta Pescăruş, au zărit în apa mării un cadavru. Trupul neînsufleţit a fost adus la mal de pompierii militari. Poliţiştii nu au găsit asupra victimei niciun act de identitate. Aceştia spun că ar fi vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani. Potrivit anchetatorilor, o recunoaştere facială este imposibilă pentru că, din cauza lovirilor repetate de pietre, bărbatul a fost desfigurat. Oamenii legii au transportat cadavrul la morgă, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzelor morţii. Deşi toate indiciile arată că ar fi vorba despre o sinucidere, anchetatorii nu exclud nici varianta unei crime.

Taguri articol


12