Trupul neânsufleţit al unui bărbat a fost descoperit, ieri după-amiază, în dana 101-102 a Portului Constanţa Sud Agigea. Oamenii legii au fost sesizaţi de un muncitor din zonă, în jurul orei 15.00, cu privire la faptul că pe luciul apei pluteşte un cadavru. Pentru că se afla la câtiva metri de mal, oamenii legii au solicitat intervenţia ofiţerilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”. În jurul orei 15.30, un echipaj ISU „Dobrogea” a ajuns în port şi după jumătate de oră a reuşit scoaterea cadavrului din apă. Oamenii legii spun că bărbatul ar fi avut în jur de 40 de ani, era îmbrăcat cu o salopetă, un tricou şi o geacă. Potrivit anchetatorilor, cadavrul se afla într-o avansată stare de putrefacţie şi, cel mai probabil, este în apă de aproape o lună. Asupra sa nu a fost găsit niciun act de identitate. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili identitatea bărbatului, dar şi împrejurările în care şi-a pierdut viaţa.