Doi tineri care pescuiau în Canalul Parta Albă – Midia Năvodari au observat, ieri dimineaţă, trupul neînsufleţit al unei femei. Cei doi tineri au alertat prin 112 autorităţile şi au anunţat că la câteva sute de metri de ecluză, în dreptul Centrului Olimpic de canotaj, pluteşte un cadavru. Pentru scoaterea trupului din apă a fost necesară intervenţia unui echipaj de pompieri al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. În urma cercetărilor efectuate în acest caz, oamenii legii au stabilit că este vorba de Maria Umbrieş, de 78 de ani, din Năvodari, dispărută de la domiciliu la începutul lunii decembrie 2010. Anchetatorii au adăugat că, la data dispariţiei, femeia a lăsat în urmă un bilet prin care a transmis familiei că a plecat să îşi pună capăt zilelor în apa Canalului. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.