Cadavrul din fântână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cadavrul din fântână

Eveniment 26 Iunie 2012 / 00:00 572 accesări

Procurorii şi poliţiştii constănţeni încearcă să elucideze împrejurările exacte în care un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Plopeni, şi-a pierdut viaţa. Ancheta a fost deschisă duminică după-amiază, în jurul orelor 18.00, după ce trupul neînsufleţit al lui Cornel Vasile a fost găsit, chiar de fiul său, într-o fântână secată, din satul Plopeni. Imediat după ce a făcut macabra descoperire, acesta a apelat linia unică 112 şi a cerut ajutorul autorităţilor. Cadavrul bărbatului a fost scos de pompierii militari din puţul adânc de aproximativ 25 de metri şi transportat ulterior la morga Spitalului Municipal Mangalia, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii. Poliţiştii spun că victima dispăruse de două zile de acasă. Membrii familiei au declarat, în faţa poliţiştilor, că omul ameninţase în repetate rânduri că are de gând să-şi pună capăt zilelor. Cu puţin timp înainte de a-şi părăsi domiciliul, acesta s-a certat cu soţia sa din cauza problemelor financiare pe care nu reuşeau să le depăşească. Surse judiciare spun că bărbatul i-ar fi zis fiului său că pleacă şi că nu vrea să se mai întoarcă acasă. Membrii familiei au reclamat sâmbătă, la Secţia 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni, dispariţia bărbatului. Cea mai plauzibilă ipoteză pe care anchetatorii o au la ora actuală este cea a suicidului, însă nu exclud nici posibilitatea ca omul să fi căzut în fântână din neatenţie. Suspiciunile legate de o posibilă crimă s-au risipit, mai ales că rezultatele necropsiei arată că leziunile găsite pe corpul bărbatului au fost provocate în urma căderii de la înălţime.

Taguri articol


12