Cadavrul politic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Cadavrul politic

Eveniment 17 Mai 2011 / 00:00 765 accesări

Deşi am mai folosit această expresie şi în alte editoriale, dar cu referire directă tot la PDL, mă văd nevoit să o repet, pentru că n-am găsit ceva mai expresiv între timp. Exact asta este impresia pe care formaţiunea democrat-liberală a lăsat-o întregii prese, la congresul recent încheiat. PDL a devenit un cadavru politic aflat în putrefacţie electorală!...

Ziariştii au fost aproape unanimi în a accepta ideea că nimeni nu mai mişcă, în acest partid, în faţa lui Traian Băsescu. Simulacrul de \"primenire a cadrelor\" a fost mimat cu o stângăcie jalnică, în timp ce listele cu cei care trebuiau aleşi în conducere circulau din mână în mână, deşi unii lideri importanţi se jurau că n-au văzut aşa ceva... Am citit printre rânduri emoţia stânjenită a lui Vasile Blaga în faţa susţinătorilor săi, când aceştia scandau \"Libertate\", după aflarea veştii că Emil Boc a fost reales din primul tur. Halucinantă situaţie! Am simţit dezamăgirea, ironic şi zâmbitor camuflată, din glasul Ralucăi Turcan, când nu s-a putut stăpâni să-şi exprime un regret abia voalat. Senatorul Radu F. Alexandru, care este vechi scriitor şi a trăit mulţi ani în comunism, a mers mai departe, îndrăznind să declare că \"agitatorii\" din sală, ce îl susţineau cu pancarte şi vocalize pe Boc, i-au adus aminte de atmosfera congreselor PCR... Aşa este!

În momentul de faţă, impresia generală lăsată de PDL este atât de catastrofală încât nu m-aş mira să aflăm din următoarele sondaje că susţinerea sa electorală a căzut sub 5%, motiv pentru care Teodor Baconschi a şi anunţat că pregăteşte legea votării prin corespondenţă, în care se poate fura cu ghiotura, căci altfel democrat-liberalii riscă să nici nu mai intre în parlament.

PDL a ajuns partidul de butonieră al lui Traian Băsescu şi cred că preşedintele le stabileşte pedeliştilor chiar şi meniul de la micul dejun... Mă opresc aici, de greaţă!



12